5
(1)

Recent, NASA a anunțat că Telescopul Spațial Kepler a detectat 461 de noi potențiale exoplanete, dintre care patru, doar puțin mai voluminoase decât Pământul, ar fi capabile să întrețină viața așa cum o știm.

 

Adăugând palmaresului lui Kepler noile descoperiri, în primele 22 de luni de operare, telescopul spațial a identificat deja 2.740 de lumi străine de Sistemul Solar, dintre care numai 105 au fost confirmate până acum. Totuși, specialiștii sunt încrezători că până la 90% dintre corpurile „suspecte” se vor dovedi cazuri valabile.

Patru dintre noile candidate sunt considerate „super-Pământuri” – planete de 1,25 până la de 2 ori mai mari decât a noastră – care își orbitează stelele în „zona locuibilă”, o distanță față de stea care ar permite ca apa lichidă să fie posibilă pe suprafața unei planete. Una dintre aceste planete este de doar 1,5 ori cât Terra și se rotește împrejurul unei stele similare cu Soarele, susține Christopher Burke de la Institutul SETI.

Noile detecții ale misiunii Kepler în valoare de 600 de milioane de dolari lansată în martie 2009 sporesc, de asemenea, de la 365 la 467 și numărul de stele cunoscute că ar găzdui mai mult de o planetă candidată, potrivit cercetătorilor.

Totodată, un alt nou studiu Kepler eliberat recent sugerează că galaxia Calea Lactee ar putea fi căminul a cel puțin 17 miliarde de planete de dimensiunile Pământului aflate pe orbite apropiate de stelele lor, în timp ce multe altele, mai mici sau mai mari, și-ar orbita sorii la distanțe diferite.

Sursa

Foto: NASA

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here