Oricine a observat vreodată cum, odată cu trecerea anilor, ne vine tot mai greu să ne ridicăm de pe canapea sau să facem o plimbare lungă, s-ar putea să creadă că această scădere a activității fizice este o consecință firească a îmbătrânirii. Sigur, mușchii slăbesc, apar diverse afecțiuni, iar energia nu mai este aceeași. Dar ce-ar fi dacă v-aș spune că, dincolo de aceste schimbări, creierul însuși pune frână dorinței noastre de mișcare?
Un studiu recent realizat la Universitatea din Aberdeen vine cu un indiciu neașteptat: serotonina, o substanță adesea numită „molecula fericirii”, ar putea fi responsabilă pentru faptul că ne mișcăm mai puțin pe măsură ce îmbătrânim. Cercetătorii au pornit de la o observație simplă: atât la oameni, cât și la șoareci, activitatea fizică scade odată cu vârsta. Dar ce se întâmplă, de fapt, în creier?
Pentru început, oamenii de știință au analizat obiceiurile de mișcare ale unor voluntari tineri și vârstnici, folosind senzori de mișcare purtați la șold. Rezultatele au confirmat ceea ce mulți dintre noi bănuim: odată cu vârsta, ne deplasăm mai puțin și mai încet, iar grăsimea corporală crește. Aceleași tendințe au fost observate și la șoareci, ceea ce i-a ajutat pe cercetători să folosească acești mici rozătoare ca model pentru a explora ce se petrece în creier.
Atenția s-a îndreptat asupra serotoninei, un neurotransmițător implicat în multe funcții ale creierului, inclusiv mișcarea. Deși este celebrată pentru rolul său în starea de bine, serotonina nu are mereu efecte „pozitive”. Cercetări anterioare sugerau că nivelurile crescute de serotonină pot reduce dorința de a ne mișca, dar nu era clar de ce se întâmplă acest lucru odată cu vârsta.
Studiul a mers mai departe: cercetătorii au administrat șoarecilor o substanță care crește eliberarea de serotonină. Rezultatul? Șoarecii au început să se miște mai puțin, exact ca animalele îmbătrânite. Totodată, s-a observat și o scădere temporară a apetitului și a consumului de energie, iar organismul a început să folosească mai multă grăsime pentru a produce energie — schimbări similare cu cele care apar odată cu îmbătrânirea.
Pentru a descoperi mecanismul din spatele acestui fenomen, echipa a analizat două zone cheie din creier: „dorsal raphe” (o regiune bogată în neuroni producători de serotonină) și „ventral tegmental area” (VTA), unde se află mulți neuroni care produc dopamină — substanța asociată cu motivația și plăcerea mișcării. S-a constatat că, la șoarecii bătrâni, neuronii care eliberează serotonină devin mai activi exact în perioada în care șoarecii ar trebui să fie cei mai vioi. Această activare excesivă părea să frâneze producția de dopamină și, implicit, voința de a se mișca.
Cel mai spectaculos rezultat a apărut atunci când cercetătorii au eliminat anumiți neuroni care produc serotonină: șoarecii și-au recăpătat pofta de mișcare! Acest lucru sugerează că, la bătrânețe, nu doar corpul încetinește, ci și creierul „trage frâna de mână” asupra dorinței de a fi activ.
Deși studiul a fost realizat pe șoareci, el deschide o nouă perspectivă asupra modului în care creierul influențează felul în care îmbătrânim. Poate că, în viitor, vom descoperi modalități de a menține motivația pentru mișcare chiar și la vârste înaintate. Până atunci, merită să ne întrebăm: cât din lipsa noastră de energie este, de fapt, dictată de corp și cât de mintea noastră?
Sursa: Lifespan.io
Leave a Reply