Cercetătorii de la Icahn School of Medicine at Mount Sinai au făcut un pas important în înțelegerea uneia dintre cele mai rare boli metabolice moștenite: aciduria glutatică de tip 1 (GA1). Rezultatele publicate recent în revista Science Advances arată că o enzimă-cheie implicată în descompunerea aminoacizilor, numită AASS (alpha-aminoadipic semialdehid sintază), ar putea deveni o țintă valoroasă pentru dezvoltarea unor tratamente inovatoare.
GA1 este o afecțiune genetică rară care afectează modul în care organismul procesează anumite proteine, în special aminoacidul lizină. Din cauza unei mutații la nivelul genei GCDH, organismul nu mai poate descompune eficient lizina, ceea ce duce la acumularea unor substanțe toxice. Acestea pot provoca leziuni cerebrale ireversibile și complicații neurologice severe, mai ales la copiii mici.
Deși diagnosticarea precoce, restricționarea lizinei în alimentație și intervențiile rapide în caz de criză metabolică au îmbunătățit semnificativ prognosticul, riscul de afectare neurologică rămâne ridicat. Din acest motiv, cercetătorii caută soluții care să intervină direct în mecanismul bolii, nu doar să gestioneze simptomele.
O strategie promițătoare se numește „terapie de reducere a substratului”. Practic, aceasta urmărește să prevină formarea substanțelor toxice, oprind reacțiile chimice din organism încă de la început, în loc să repare enzima deja defectă. Aici intervine AASS, enzima care controlează primele etape ale descompunerii lizinei. Limitând activitatea acesteia, s-ar putea reduce semnificativ producția de metaboliți nocivi.
Primele dovezi că această abordare ar putea funcționa au apărut în 2020, când eliminarea genetică a AASS la celule și la șoareci a dus la scăderea acumulării de toxine. Mai mult, studii recente au arătat că șoarecii lipsiți de această enzimă au fost protejați de leziuni neurologice, chiar și atunci când au consumat cantități mari de lizină.
Însă, până acum, nu era clar cum s-ar putea controla această enzimă cu ajutorul medicamentelor. Folosind tehnici moderne precum crio-microscopie electronică și simulări la nivel molecular, echipa de cercetare a reușit să obțină prima „hartă” completă a structurii AASS. Aceasta a scos la iveală zone flexibile în structura enzimei care, dacă sunt influențate, îi pot modifica semnificativ activitatea. Practic, o mică schimbare într-un punct-cheie poate afecta comportamentul întregii enzime, deschizând calea pentru dezvoltarea unor medicamente care să o inhibe acolo unde este nevoie.
Mai mult, cercetătorii au identificat deja compuși chimici care pot modula activitatea AASS, oferind primele indicii despre cum ar putea arăta viitorii inhibitori medicamentoși.
Desigur, drumul de la aceste descoperiri la un tratament sigur și eficient pentru pacienți este încă lung. Un inhibitor ideal ar trebui să reducă degradarea lizinei doar acolo unde este necesar, inclusiv în creier, fără să afecteze alte funcții esențiale ale organismului. Totuși, faptul că înțelegem tot mai bine cum funcționează această enzimă și cum poate fi controlată ne aduce cu un pas mai aproape de o terapie care să schimbe radical viața celor afectați de GA1.
Aceste descoperiri nu doar că oferă speranță pentru o boală rară, ci demonstrează și cât de mult poate avansa medicina atunci când știința și tehnologia își dau mâna pentru a descifra secretele corpului uman.
Sursa: Inside Precision Medicine























Leave a Reply