4
(1)

Discovery Channel difuzează în premieră duminică, 29 mai, de la ora 22.00, documentarul intitulat Telescopul, realizat de regizorul nominalizat la Oscar Nathaniel Kahn. Programul face o incursiune în culisele următoarei etape din evoluția telescoapelor: construirea Telescopului Spațial James Webb al NASA.

O nouă generație a fost inspirată să proiecteze și să construiască acest instrument impresionant, care este de 100 de ori mai puternic decât Telescopul Spațial Hubble și va deveni o adevărată mașină a timpului, capabilă să privească spre originile Universului și să identifice potențiale semne de viață, pe planete aflate cu mult în afara sistemului nostru solar.

Având acces fără precedent la oamenii și tehnologiile care au permis crearea acestui instrument performant, printre care astrofizicieni, ingineri de la Northrop Grumman și personal de la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA și de la Institutul pentru Știința Telescoapelor Spațiale, care e centrul operațional pentru telescoapele Hubble și Webb, acest program urmărește îndeaproape construcția unui nou dispozitiv, de dimensiuni impresionante.

Trecem în revistă cei 400 de ani de istorie dinamică a telescoapelor, începând cu Galileo, în 1609. Webb este următorul mare telescop și următorul pas mare pentru omenirea care privește tot mai departe în adâncurile Universului. Construirea Telescopului Webb implică o echipă de o mie de oameni din 14 țări și un buget de peste opt miliarde de dolari din fonduri federale pentru cercetare, cele două elemente de anvergură confirmând că este vorba despre unul dintre cele mai ambițioase proiecte științifice încercate vreodată. Proiectul stârnește cu atât mai mult entuziasm și neliniște cu cât, spre deosebire de Hubble, Webb nu va mai putea fi reparat dacă ceva nu merge bine după lansare.

Telescopul va fi trimis spre punctul „L2”, situat la 1,6 milioane kilometri de Pământ. Practic, este vorba despre un proiect în care nu e loc pentru greșeli, căci există o singură șansă. O amplă echipă formată din oameni de știință din toată lumea colaborează în această misiune cu miză uriașă, pentru ca totul să meargă bine „din prima” atunci când telescopul va fi pus în funcțiune, în octombrie 2018.

De 400 de ani, oamenii observă stelele prin tot felul de instrumente, ca să înțeleagă care e locul nostru în Univers. Oricât de primitive ar fi fost telescoapele lui, Galileo a reușit să descopere că Luna nu este o sferă perfectă, că Venus are mai multe faze, iar Calea Lactee e alcătuită din stele. Cel mai important este că, prin observațiile lui asupra sateliților naturali care orbitează în jurul lui Jupiter, Galileo a demonstrat pentru prima dată că Pământul nu se află în centrul a tot și a toate.

Filmul Telescopul urmărește întregul traseu al acestei ample revoluții științifice, dând deoparte înțelepciunea anticilor pentru a investiga misterele originilor noastre și viitorul omenirii. De-a lungul secolelor, apelând la telescoape cu o deschidere din ce în ce mai mare, oamenii de știință au văzut tot mai clar în spațiu: au descoperit existența unor noi planete precum Uranus și Neptun, au demonstrat cum Calea Lactee este doar una dintre numeroasele galaxii dintr-un Univers aflat în continuă expansiune și au confirmat producerea Big Bang-ului.

Telescopul Hubble, care a împlinit un sfert de secol anul acesta, a adus lucrurile la un nou nivel, ajutând cercetătorii să stabilească vârsta Universului, să confirme existența găurilor negre și chiar să analizeze atmosfera unei planete care orbitează în jurul unei stele. Lansarea Telescopului Spațial Kepler, în 2011, a făcut posibilă o descoperire care a schimbat paradigma științifică, arătând că există planete aflate mult în afara sistemului nostru solar – și sunt atât de numeroase, încât pentru fiecare stea de pe cer există cel puțin o planetă.

Acum, așteptând lansarea Telescopului Webb, mulți cercetători privesc cu nerăbdare spre viitor. Documentarul analizează modul în care Webb va începe să creeze o hartă a tuturor locurilor unde ar fi posibil să ajungem într-o bună zi, căutând – în tandem cu alte noi telescoape – stele apropiate și planete locuibile. Și, dacă Webb ne va permite să schițăm răspunsuri pentru multe dintre aceste întrebări, avem totuși nevoie de telescoape mai mari și de tehnologii mai noi pentru a ne putea înțelege cu adevărat locul în Univers și pentru a ne găsi drumul spre acea zi din viitor când poate va începe marea noastră călătorie dincolo de granițele sistemului nostru solar.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 4 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?