Fosile extrem de rare care datează de 450 de milioane de ani tocmai au dezvăluit existența unei specii necunoscute până acum: Lomankus edgecombei. Descoperite în celebrul pat fosil Beecher din New York, aceste exemplare sunt păstrate într-un mineral fascinant, cunoscut sub numele de aurul prostului, care seamănă cu aurul strălucitor.
Lomankus edgecombei a fost numit în onoarea lui Greg Edgecombe, un renumit specialist în artropode la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Această nouă specie aparține unui grup antic cunoscut sub numele de megacheirani, care include artropode marine caracterizate prin anexele lor lungi și dezvoltate. Ea a fost prezentată într-un articol publicat în Current Biology. Aceste anexe, considerate adesea picioare modificate, au jucat un rol crucial în capturarea prăzii, permițând acestor creaturi să se poziționeze ca prădători în mediul lor acvatic. Analiza fosilelor Lomankus relevă caracteristici fascinante care sugerează că aceste animale aveau o capacitate limitată de adaptare în comparație cu alte artropode contemporane care au fost capabile să dezvolte strategii variate de adaptare la schimbările de mediu. Lomankus, la rândul lor, par să fi menținut trăsături morfologice relativ stabile. Această observație ridică întrebări despre stilul lor de viață și nișa lor ecologică.
Un alt lucru ciudat: se credea că megacheiranii au dispărut în timpul ordovicianului, cu aproximativ 485 până la 443 de milioane de ani în urmă. Această epocă este adesea văzută ca o perioadă de impas pentru acest grup, deoarece s-au găsit puține dovezi care să demonstreze supraviețuirea lor dincolo de această perioadă. Descoperirea lui Lomankus edgecombei, însă, provoacă această idee preconcepută. Oferă o perspectivă valoroasă asupra continuității evoluției megacheirane și arată că aceste creaturi aveau încă capacitatea de a se diversifica și de a se adapta la mediul lor mult timp după ceea ce se credea anterior.
Modul în care a fost conservat face ca Lomankus edgecombei să fie fascinant. Fosilele sunt înglobate în pirită, un mineral care se formează printr-o reacție între sulf și fier. Deși pirita arată ca aurul, nu este valoroasă în sine decât pentru cei care caută zăcăminte de litiu. Capacitatea sa de a păstra detaliile anatomice este excepțională.
Fosilele Lomankus provin dintr-un depozit faimos pentru trilobiții săi de aur, dar felul în care a avut loc piritizarea în părțile lor moi face ca aceste exemplare să fie cu adevărat singulare. Lomankus era un organism moale, asemănător cu un creveți, și neîntărit de biominerale ca un trilobit. Pirita ar fi înlocuit în cele din urmă aceste țesuturi, permițând conservarea lor. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat, aceste animale ar fi dispărut pur și simplu fără urmă.
Rețineți că pentru a se forma pirita este necesar un amestec de materie organică, fier și un mediu sărac în oxigen. Sedimentele în care au fost descoperite aceste fosile conțineau puțină materie organică, dar erau bogate în fier. Carcasele animalelor au acționat apoi ca niște mici insule în care condițiile erau ideale pentru formarea piritei. De asemenea, se pare că exemplarele Lomankus au fost îngropate rapid într-o alunecare de teren subacvatică, ceea ce a prevenit orice descompunere înainte de îngropare. Deși aceste fosile sunt fascinante, conservarea lor ridică totuși provocări. Pirita tinde să se oxideze rapid dacă nu este depozitată corect. Cu îngrijirea adecvată, aceste exemplare pot continua să facă lumină asupra evoluției vieții în oceanele antice și să dezvăluie trăsăturile anatomice delicate care au fost păstrate.
