5
(1)

Fotosinteza inversă transformă plantele în biocombustibili și plastic. O echipă mixtă formată din cercetători de la Universitatea din Copenhaga și de la Universitatea Tehnologică din Suedia a descoperit fungi înzestrați cu un mecanism natural de așa-numită „fotosinteză inversă”, care le permite să acceseze glucoza și nutrienții altor plante.

Potrivit specialiștilor în botanică, „aceasta este o revoluție, care ar putea transforma producția industrială de combustibili și chimicale, contribuind semnificativ la reducerea poluării”.

Comparativ cu fotosinteza, care contribuie la formarea materiei vegetale cu ajutorul razelor solare, fotosinteza inversă descompune aceeași materie în fragmentele ei fundamentale. Potrivit specialiștilor, procesul funcționează prin captarea luminii solare în moleculele de clorofilă, întocmai așa cum procedează plantele în natură.

Apoi, prin adăugarea enzimei naturale monoxigenază, energia solară începe descompunerea biomasei plantei, eliberând substanțe chimice și energie în cadrul acestui proces. Este vorba despre oxidarea moleculelor mari, zaharoase, care sunt astfel mai ușor transformate în energie curată, care poate fi folosită în producția de etanol. Enzimele tip monoxigenază sunt niște enzime speciale, care conțin o grupare hidroxil și au proprietăți oxidative.

Această descoperirea înseamnă că, prin folosirea radiației Soarelui, vom putea produce biocombustibili și biochimicale car vor face procesul construirii maselor plastice mai rapid, la temperaturi reduse și cu eficiență energetică sporită. Practic, cu ajutorul Soarelui, reacții care durează în mod normal 24 de ore pentru a se produce în întregime, vor avea nevoie de numai 10 minute.

Vor fi necesare cercetări și tehnici de dezvoltare suplimentare înainte ca descoperirea să aducă beneficii directe societății, dar potențialul său este unul dintre cele mai mărețe din ultimii ani, sunt de părere oamenii de știință care au inițiat proiectul.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?