În sfârșit, am descoperit ce mâncau cei mai mari dinozauri din istorie – iar stomacurile lor ascundeau un secret neașteptat

De mai bine de un secol, paleontologii au examinat oasele masive ale sauropodelor – acei dinozauri cu gâturi lungi și cozi nesfârșite – în încercarea de a dezlega misterele modului lor de viață. Dar o enigmă persista: ce mâncau exact acești giganți preistorici? Și, mai important, cum își digerau hrana? În 2024, o echipă de cercetători australieni a găsit în sfârșit răspunsul într-un loc neașteptat: stomacul fosilizat al unui Diamantinasaurus matildae, vechi de peste 94 de milioane de ani.

Totul a început în 2017 în Queensland, Australia, când paleontologii de la Muzeul Australian al Epocii Dinozaurilor au descoperit un specimen remarcabil de bine conservat de Diamantinasaurus. Lângă el, o masă de rocă ciudată i-a intrigat pe cercetători. Analize ulterioare au relevat că era vorba de un cololit, conținut fosilizat al stomacului – o premieră mondială pentru un dinozaur de acest tip. Această relicvă excepțională conține straturi peste straturi de fragmente de plante: conifere, corpuri fructifere de ferigi semințe și chiar frunze de angiosperme, plante cu flori care dominau deja anumite peisaje în perioada Cretacicului. Aceste descoperiri confirmă o intuiție de lungă durată: sauropozii erau într-adevăr erbivore. Dar această descoperire merge mai departe. De asemenea, dezvăluie cum își digerau acești giganți hrana – și aici încep surprizele.

Spre deosebire de mamiferele moderne, sauropozii nu își mestecau hrana. Fără dinți plați sau mestecare prelungită: plantele erau înghițite întregi. Munca digestiei era lăsată în seama unui sistem complex de fermentație microbiană din intestin. Pe scurt, bacteriile specializate descompuneau încet fibrele vegetale, transformând o dietă de frunze dure în energie utilizabilă. Această metodă de digestie nu este lipsită de paralele astăzi: elefanții, rinocerii și caii folosesc și ceea ce este cunoscut sub numele de fermentație a intestinului posterior. Însă la sauropozi, amploarea este destul de diferită. Potrivit lui Stephen Poropat, paleontolog la Universitatea Curtin și autor principal al studiului, care a fost publicat în revista Current Biology, cantitatea de căldură generată de acest proces trebuie să fi fost enormă.

Confruntați cu acest „cuptor gastric” intern, sauropozii ar fi putut dezvolta adaptări termice unice. Anatomia lor – un gât lung și o coadă alungită – le-ar fi putut permite să disipeze excesul de căldură, la fel cum urechile unui elefant reglează temperatura corpului. Între timp, creierul era situat departe de „centrul digestiv”, prevenind supraîncălzirea potențial periculoasă.

Dar această descoperire nu ne spune doar despre individul adult. De asemenea, deschide o nouă perspectivă asupra rolului ecologic al sauropodelor în toate etapele vieții lor. Prea des, ne imaginăm aceste animale doar în faza lor adultă, gigantice și pașnice, păscând coronamentul unei păduri străvechi. Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că o hoardă de tineri – sau chiar adolescenți înfometați – ar putea devasta singuri întinderi întregi de plante joase. Sauropozii, chiar și cei tineri, erau, prin urmare, agenți puternici de transformare a ecosistemului. Dieta lor ar fi impus o presiune constantă asupra vegetației, forțând anumite plante să evolueze: creștere rapidă, dezvoltarea unor apărări fizice (spini, peri) sau chimice (toxine) sau chiar strategii de dispersare a semințelor prin fecale de dinozaur.

Pe scurt, sauropozii nu au fost doar cele mai mari animale terestre din toate timpurile: au fost și ingineri de mediu. Dieta, digestia și mișcările lor au modelat peisajele cu mult înainte de sosirea mamiferelor sau a oamenilor. Și datorită acestui conținut fosilizat al stomacului – o relicvă la fel de rară pe cât este de prețioasă – știința poate acum reconstitui mai precis dinamica ecologică a perioadei Cretacice. O perioadă în care cei mai mari erbivore din istorie nu erau doar consumatori, ci constructori de lumi.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România