0
(0)

CEO-ul Intel, Brian Krzanich, a anunțat o serie de platforme mobile, inclusiv noile procesoare de tip SoC pentru smartphone-uri, phablet-uri și tablete low-cost și o nouă tehnologie LTE în cadrul Mobile World Congress de la Barcelona.

 

Anunțurile din cadrul Mobile World Congress includ și gama de procesoare Intel Atom x3, prima soluție Intel de tip SoC pentru piața entry-level aflată în creștere, și soluția avansată LTE Intel XMM 7360, dedicată performanței și acoperirii cât mai largi.

Intel a lansat gama de procesoare Intel Atom x3 (cu nume de cod „SoFIA”), prima platformă de comunicații integrată a Intel pentru tablete, phablet-uri și smartphone-uri entry-level. Combinând procesoarele multi-core Intel Atom pe 64 de biți cu tehnologia LTE 3G sau 4G, SoC-urile aduce aplicațiile, senzorul de imagine, componentele grafice, audio, de conectivitate și de consum de energie într-un singur chipset. Acest lucru permite producătorilor de sisteme să ofere rapid noi tablete, phablet-uri și smartphone-uri la prețuri accesibile pentru segmentele de piață entry și value, aflate în plină creștere.

Intel a anunțat și primele procesoare Intel Atom de tip SoC pe 14nm, gamele de Intel Atom x5 și x7 (cu nume de cod „Cherry Trail”) pentru tablete și dispozitive 2în1. Oferind suport pentru Windows și Android, procesare grafică Intel Gen 8 și compatibilitate cu tehnologia LTE Advanced, procesoarele Intel Atom x5 și x7 vor sta la baza unor dispozitive mainstream și premium. Procesoarele sunt „conflict-free”, ceea ce înseamnă că nu conțin minerale (staniu, tantal, tungsten și/sau aur) ale căror extragere încalcă drepturile omului din Republica Democrată Congo.

Companii precum Acer, ASUS, Dell, HP, Lenovo și Toshiba, deja au anunțat că vor lansa sisteme bazate pe aceste noi procesoare. Primele vor fi lansate în prima jumătate a anului.

Intel a anunțat cea de-a treia generație a tehnologiei multi-mode LTE Advanced, cu transmisii de date Categoria 10. Intel XMM 7360 suportă până la trei operatori și are viteze de transfer de până la 450 Mbps. Dimensiunile mici și eficiența energetică permit Intel XMM 7360 să stea la baza unor game largi de dispozitive, de la smartphone-uri, la tablete și PC-uri. În cadrul Mobile World Congress, compania a prezentat primul concept de sistem pre-5G, care combină conectivitatea LTE cu 802.11ad, pentru a oferi viteze de până la 1 Gbps cu ajutorul tehnologiei Intel.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here