5
(1)

O echipă mixtă de cercetători, danezo-norvegiană, a decis că este momentul să pună capăt unei dispute care durează de mai multe secole privind originea marelui conducător viking, Rollo. Specialiștii au primit acordul autorităților franceze de a deschide mormintele nepotului și strănepotului acestuia, pentru a preleva mostre ADN care să confirme dacă acesta era originar din Danemarca sau Norvegia.

Dacă în privința altor lideri vikingi emblematici, așa cum ar fi Ragnar Lothbrok, mitul nu poate fi despărțit de adevărul istoric (Ragnar poate fi comparat cel mult cu Regele Arthur. Numele său este pomenit în cronici dar nimeni nu deține vreo dovadă că ar fi existat), în ceea ce îl privește pe Rollo, faptele sale istorice sunt cât se poate de clare. Rollo s-a născut în jurul anului 846, decedând în anul 932. Originar dintr-o familie nobilă scandinavă, Rollo a devenit faimos prin expedițiile sale de jaf întreprinse în Scoția, Irlanda, Anglia sau te teritoriul Franței de azi. De altfel, aceste din urmă expediții franceze aveau să îi aducă faima de mare lider, după ce primește de la regele francez Carol cel Simplu teritoriul de azi al Normandiei (anul 918). Urmașii săi aveau să fie cunoscuți ca duci al Normandiei, probabil cel mai faimos dintre toți fiind William Cuceritorul (stră-stră-strănepotul lui Rollo), cel care avea să cucerească Anglia în anul 1066 (singura cucerire din istorie a teritoriului englez, după cea romană din timpul împăratului Claudius). Pe lângă Anglia normandă, urmașii lui Rollo aveau să mai pună bazele regatului Siciliei și principatului Antiohiei, ceea ce îl face pe Rollo un strămoș al tuturor caselor regale europene de astăzi.

Însă cel mai mare mister care plana în jurul acestei importante figuri istorice a fost originea sa. O parte dintre cronicile medievale îl menționează ca pe un fiu al unei rege danez, în timp ce altele susțin că Rollo ar fi fost un nobil norvegian. În ceea ce privește numele său, Rollo este forma latinizată a norvegianului Hrolfr, unii istorici asociindu-l cu personajul Ganger-Hrolf, cunoscut din cronicile vremii.

În mormintele nepotului lui Rollo (Richard I cel Neînfricat) și al strănepotului său (Richard al II-lea ce Bun), cercetătorii danezi și norvegieni au prelevat mostre de ADN provenind de la cinci dinți, pe care le-au trimis spre analiză către Universitatea din Oslo și Centrul de GeoGenetică al Universității din Copenhaga. Aceștia estimează că un rezultat care să pună capăt disputelor istorice va fi oferit în toamna acestui an.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?