Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

O mare parte din cancerele diagnosticate ar putea fi cauzate de...

Tomografia computerizată (CT) este o tehnologie medicală esențială care poate diagnostica cu precizie o varietate de boli. Totuși, un studiu recent a...

Exerciții și memorie: sportul oferă un impuls cognitiv care durează 24...

Decenii de cercetare au demonstrat că exercițiile fizice beneficiază de sănătatea generală și de fitness, de la reducerea riscului de boli de...

Femeile îmbătrânesc mai bine decât bărbații și, în sfârșit, cunoaștem motivul...

Îmbătrânirea creierului uman este un proces complex, influențat de numeroși factori genetici, hormonali și de mediu. Apare o diferență intrigantă între sexe:...

Ce anume cauzează bufeurile femeilor aflate la menopauză? 0 (0)

Ce anume cauzează bufeurile femeilor aflate la menopauză?

Bufeurile pot fi un coşmar pentru femeile trecute de prima tinereţe, aflate la menopauză. Cercetătorii înţeleg foarte bine ce se întâmplă la nivel fiziologic în aceste momente, dar nu sunt siguri din ce cauză apar ele.

Ce-ar fi dacă „stresul climatic” ar putea influența dezvoltarea creierului înainte...

Într-un studiu recent, cercetătorii americani au investigat posibilele efecte ale anumitor pericole climatice asupra dezvoltării creierului fetal în timpul sarcinii. Din păcate,...

Un dans de un minut are o rată de succes de...

Oamenii de știință au dezvoltat un joc video inovator care poate detecta autismul la un copil cu o acuratețe de 80%. Numit...

Scleroza multiplă: Transplantul de celule stem, un tratament al viitorului? 5...

Transplantul de celule stem neuronale ar putea deveni, într-o bună zi, un tratament revoluționar pentru scleroza multiplă, sugerează un studiu recent. La...

Un senzor ieftin si simplu pentru identificarea bacteriilor periculoase 0 (0)

Un senzor ieftin si simplu pentru identificarea bacteriilor periculoase

Bacteriile pot fi identificate cu ajutorul unui ”nas artificial”. Nu este vorba despre înaltă tehnologie, ci despre un senzor cât se poate de simplu.

O combinație secretă de fructe și legume vă poate crește speranța...

Beneficiile pentru sănătate ale fructelor și legumelor sunt recunoscute pe scară largă. Cu toate acestea, rămâne o întrebare: câte porții ar trebui...

Ce agenți patogeni pot declanșa următoarea pandemie globală? 5 (4)

Într-o publicație recentă, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a extins lista de agenți patogeni care ar putea cauza următoarea pandemie globală. Aceștia...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.