Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Inteligența artificială urmărește cancerele metastatice misterioase până la sursa lor 4.9...

Unele tipuri de cancer ascunse rămân nedetectate până când se răspândesc de la sursă la organe îndepărtate. Acum, oamenii de știință au...

Circuitul fricii din creier funcționează diferit decât se credea 4.6 (10)

Înțelegerea științifică a creierului uman este un domeniu în continuă evoluție. Unul dintre cele mai fascinante și complexe aspecte ale acestui organ...

Există o legătură între tulburările microbiomului intestinal și agresivitate? 4.6 (16)

În cadrul unui studiu efectuat recent în Israel, cercetătorii au analizat modul în care microbiomul intestinal ar putea avea o legătură cu...

Oamenii de știință au explicat în sfârșit durerea de cap provocate...

Un studiu de laborator, publicat în Scientific Reports, sugerează că un compus găsit în cojile de struguri, numit quercetină, poate perturba metabolismul...

A fost descoperit un anticorp care oferă imunitate la mai multe...

A fost descoperit un anticorp care oferă imunitate la mai multe tulpini gripale

Testat pe 36 tulpini gripale dezvoltate între 1988 și 2007, anticorpul a reușit să recunoască și să blocheze 30 dintre ele.

Un spray cu insulină poate fi soluția împotriva bolii Alzheimer? 0...

Un spray cu insulină poate fi soluția împotriva bolii Alzheimer?

O doză de insulină administrată de două ori pe zi prin pulverizarea substanței adânc în nas spre a ajunge cu ușurință la creier ar putea încetini și chiar opri progresul bolii Alzheimer, potrivit unui nou studiu pilot.

Cercetătorii suedezi au demonstrat: consumul de mezeluri creşte riscul de cancer...

Cercetătorii suedezi au demonstrat: consumul de mezeluri creşte riscul de cancer pancreatic

Cercetătorii de la Institutul Karolinska, din Suedia, susţin că un consum zilnic de 50 grame de carne procesată creşte riscul de cancer pancreatic cu 19%, după ce un recent studiu britanic deja demonstrase legătura consumului de mezeluri cu cancerul intestinal şi recomanda un consum de maxim 70 grame pe zi.

Este posibil ca cercetătorii americani să fi dezvoltat vaccinul împotriva cancerului...

Este posibil ca cercetătorii americani să fi dezvoltat vaccinul împotriva cancerului la colon

Anual, 50.000 de oameni decedează din cauza cancerului colorectal. Cancerul la colon debutează, în general, cu un polip, o tumoră benignă dar anormală, în intestin. Dar dacă dezvoltarea cancerului ar putea fi preîntâmpinată cu ajutorul unui vaccin? Este exact ceea ce au realizat specialiștii de la Institutul Oncologic al Universității din Pittsburgh.

Un pacient bolnav de leucemie în faza terminală ar putea fi...

Un pacient bolnav de leucemie în faza terminală ar putea fi salvat de la moarte de nanoboții din ADN

Anul acesta, oamenii de știință ai Universității Bar-Ilan din Israel vor folosi nanoboții pe bază de ADN pe care i-au construit pentru a încerca să salveze viața unui pacient bolnav de leucemie aflat în stare critică, în cadrul unui test medical cu subiect uman ale cărui rezultate s-ar putea dovedi extraordinare.

Pregătește-te pentru ceva #EXTRAORDINAR la USAMV București 0 (0)

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI (USAMV) și-a deschis porțile pentru o experiență “altfel”. Reprezentanții media au avut ocazia...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.