Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Viermii inspiră crearea unui pansament medical intern 4.4 (8)

Imprimarea 3D a revoluționat deja diverse industrii, dar un nou progres în domeniul medical ar putea transforma și mai profund tratamentele și...

Imprimare 3D pentru a studia răspândirea celulelor canceroase 5 (3)

În Marea Britanie, un institut de cercetare încearcă să ajute să se îndepărteze de testarea pe animale în scopuri medicale. Cercetătorii au...

Medicamentele sunt ineficiente în spațiul cosmic 0 (0)

Medicamentele sunt ineficiente în spațiul cosmic

Este posibil ca nivelul ridicat al radiațiilor din spațiul cosmic să determine o depreciere accelerată a substanțelor active din medicamente.

Cum vor face imprimantele 3D organele artificiale? 0 (0)

MedFest
Și ce rol va juca telemedicina în îngrijirea pacienților la distanță? Răspunsurile le veți afla la MedFEST,  la POLITEHNICA București, evenimentul care...

O proteină este responsabilă de senzația de frig 4 (5)

Ai pielea de găină și tremuri? Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Michigan, capacitatea ta de a simți frigul pe vreme nefavorabilă...

„Coloana vertebrală bionică”, salvarea persoanelor paralizate 5 (1)

„Coloana vertebrală bionică”, salvarea persoanelor paralizate
Cercetătorii australieni de la Spitalul Regal din Melbourne și de la Universitatea Melbourne au creat un mic dispozitiv bionic, ce seamănă cu o coloană...

Într-un nou studiu se arată o legătură izbitoare între avorturile spontane...

Într-un moment în care puține țări se pot lăuda că au aer perfect respirabil, studiile au arătat deja în trecut o corelație...

Efectul Pinochio – nasul chiar te dă de gol când minți...

Efectul Pinochio – nasul chiar te dă de gol când minți

Povestea lui Pinochio, băiețelul de lemn al cărui nas creștea ori de câte ori spunea o minciună, a servit drept avertisment copiilor ca acesștia să spună adevărul, altfel vor fi trădați de propriul nas și vor fi prinși. Ei bine, se pare că povestea are un sâmbure de adevăr.

Savanții creează medicamente din bacteriile intestinale 0 (0)

Bacterii-intestinale
Savanții creează medicamente din bacteriile intestinale. Deoarece 2% din masa unei persoane adulte reprezintă totalitatea bacteriilor din organismul acesteia, savanții Laboratorului Host-Microbiota Interactions, din...

Discurile spinale crescute din celule ar putea rezolva orice probleme ale...

Discurile spinale crescute din celule ar putea rezolva orice probleme ale spatelui

Cercetătorii Universității Cornell au creat, prin intermediul bioingineriei, discuri intervertebrale sintetice și le-au implantat în șoareci. Implanturile s-au dovedit la fel de eficiente ca efect de amortizare precum discurile autentice, chiar îmbunătățindu-se cu vârsta prin creșterea de noi celule și aderând la vertebrele învecinate.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.