Medicină

Prin medicină înțelegem ”arta de a vindeca”, adică un univers foarte larg de cunoștințe, dedicate studierii corpului omenesc și conservării sănătății acestuia. În principiu, sunt mai multe ramuri: etiologia (studierea cauzelor dereglărilor din corp sau a bolilor), patologia (analizarea manifestărilor clinice și a efectelor asupra corpului), diagnosticul (identificarea problemelor), terapia (tratarea problemelor în vederea însănătoșirii corpului) sau profilaxia (acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor).

Știința medicinei se bazează pe multe științe conexe, începând cu anatomia, biologia, fizica sau chimia, până la fiziologie, farmacologie sau radiologie. În funcție de istorie și civilizații, avem două mari categorii ale medicinei: cea modernă (faptică) – fondată pe fapte și dovezi experimentale, specifică lumii occidentale și Europei răsăritene; respectiv medicina alternativă (cum este cea naturistă, de exemplu), practicată în special în zonele nedezvoltate sau în curs de dezvoltare, dar care, în multe situații, produce rezultate bune, ca și cea convențională (bazată pe produse farmaceutice, pe utilizarea statisticii și pe teorii ale studiului clinic).

Există două mari categorii de specialități clinice: chirugicale și medicale (de la anestezie și terapie intensivă, boli infecțioase sau cardiologie până la endocrinologie, pediatrie, neurologie sau dermatovenerologie). Pe lângă acestea, mai există specialități paraclinice (de exemplu medicina legală sau epidemiologia), dar și domeniul dentar. Cu alte cuvinte, medicina este un teritoriu extrem de vast, în care noile descoperiri sunt foarte numeroase.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Medicină

Am amânat moartea… dar organismului nu-i pasă 5 (10)

De câteva decenii, trăim mai mult. Mult mai mult. Speranța de viață a explodat literalmente în mare parte a lumii datorită progreselor...

Chimioterapia: Tratamentul cancerului poate „îmbătrâni” și celulele sănătoase – dezvăluie un...

Cancerul este o luptă intensă între tratamente agresive și supraviețuirea pacientului. Printre cele mai utilizate arme, chimioterapia joacă un rol esențial, vizând...

Cercetătorii au reușit să producă paracetamol din deșeuri plastice 5 (3)

Chimiștii au reușit să sintetizeze paracetamol din deșeuri plastice printr-o reacție care implică bacterii E. coli, potrivit unui studiu a cărui aplicare...

Un nou studiu spulberă mitul celor 10.000 de pași pe zi:...

Un nou studiu internațional pune sub semnul întrebării unul dintre cele mai răspândite obiective de fitness: celebrul prag de 10.000 de pași...

Dragoste online: De ce bărbații țintesc sus, dar rareori se potrivesc...

În lumea întâlnirilor online, bărbații tind să vizeze foarte sus... dar realitatea îi obligă adesea să facă alegeri mai modeste. Un studiu...

Se ascunde în spitale, mănâncă suturi și rezistă antibioticelor: spre o...

Este o descoperire abia credibilă, dar terifiant de reală: o „superbacterie” comună în spitale este capabilă să se hrănească cu plasticul folosit...

Creierul tău strălucește chiar acum… La propriu 5 (2)

De la creaturi marine la ciuperci tropicale, natura abundă de organisme capabile să producă lumină. Dar dacă a existat un candidat neașteptat,...

Gata cu acele: un vaccin revoluționar administrat cu… ață dentară! 4.9...

Ce-ar fi dacă rutina zilnică de igienă dentară te-ar putea proteja de gripă? O idee care părea science fiction a devenit realitate...

Consumul de cafea la 40 de ani ajută femeile să îmbătrânească...

Ce-ar fi dacă secretul îmbătrânirii sănătoase ar fi găsit... în ceașca de dimineață? Un studiu amplu realizat pe aproape 50.000 de femei...

Gestionarea furiei la femei se îmbunătățește de la această vârstă încolo...

Gestionarea emoțiilor, în special a furiei, evoluează odată cu trecerea anilor, iar la femei acest proces devine deosebit de evident la vârsta...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.