0
(0)

Specialiștii în robotică ai Universității din Colorado susțin că roboții din viitorul apropiat vor fi capabili de realizarea unei multitudini de aplicații, pe baza componentelor autonome care îi vor alcătui.

 

Materialele din care vor fi asamblați roboții vor avea ele însele proprietăți de detectare, de calcul și de reacție la stimuli, fără ajutorul unui computer extern care să le comande. Asta nu înseamnă altceva decât că, în locul conectării cu fire a senzorilor din materiale la un sistem de calcul, toate funcțiile vor fi executate chiar de componente.

Ideea este ca fiecare material să aibă milioane de părți constituente care își calculează propriile acțiuni pe baza unor stimuli locali. Apoi, aceste părți comunică între ele, astfel încât sistemul ca întreg să fie coeziv și coerent.

Până acum, cu ajutorul unor mici senzori și al unor controlere Arduino, accesibile la scară largă, studenții Universității din Colorado au creat invenții variate, de la o carcasă de telefon mobil care își schimbă culoarea și până la o placă de skate care se poate „împături” atunci când nu e folosită.

Specialiștii se gândesc acum la creații inginerești care par mai degrabă științifico-fantastice dar, spun ei, vor fi posibile: blatul de masă care să încălzească sau să răcească mâncarea, după nevoie, jocuri video imprimate pe spatele revistelor, aripi de avion care să își schimbe forma în funcție de condițiile meteo, vehicule sau uniforme care să se camufleze și proteze cu simț tactil.

Sursa

 

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here