0
(0)

Este cunoscut deja faptul că oamenii moderni poartă un bagaj de ADN neanderthalian, excepție făcând populațiile africane subsahariene. Însă un nou studiu demonstrează că o parte a acestui genom preistoric care ar fi trebuit să existe la oamenii moderni a dispărut misterios în urmă cu multă vreme.

Studiul publicat în The American Journal of Human Genetics, a fost semnat de Carlos Bustamante și Fernando Mendez, ambii doctori în genetică la Departamentul de Medicină din cadrul Universității Stanford. Aceștia au descoperit că unul dintre cei doi cromozomi sexuali umani, mai precis cromozomul Y, care se transmite exclusiv de la tată la fiu, a dispărut. Este vorba de cromozomul Y neanderthalian care, conform studiilor precedente, ar fi trebuit să fie prezent în genomul uman.

„În niciunul dintre subiecții umani testați, acest cromozom Y neanderthalian nu mai există. Nu putem spune cu o certitudine de 100% că el a dispărut definitiv. Dar, foarte probabil, a făcut-o”, a declarat Carlos Bustamante.

Motivul acestei dispariții nu este cunoscut. O posibilitate este aceea ca el să fi fost eliminat prin simpla șansă. O altă posibilitate, subliniază Fernando Mendez, coautor al studiului, este aceea ca el să fi fost incompatibil cu genomul omului modern. Prin urmare, sistemul imunitar al femeilor a respins genele purtătoare de cromozom Y neanderthalian, așa cum în prezent sunt respinse sarcinile care dovedesc o incompatibilitate genetică. Însă și aceasta este doar o ipoteză.

Analizele genetice anterioare, bazate pe ADN-ul mitocondrial, care se transmite de la mamă la fiică, au arătat că ultimul strămoș comun al lui Homo sapiens și Homo neanderthalensis a trăit în intervalul de acum 400.000 – 800.000 de ani. Testele care au luat în calcul cromozomul Y au demonstrat că acest prezumptiv strămoș a trăit acum 550.000 de ani.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?