Imaginați-vă dacă am putea trata boli precum astmul sau afecțiunile cardiace cu medicamente care acționează doar acolo unde este nevoie, fără efecte secundare nedorite. O echipă de cercetători din Barcelona a făcut un pas important în această direcție, dezvoltând un sistem inovator care ajută la identificarea unor ținte terapeutice considerate până acum „neatacabile” de medicamente.
Acest sistem poartă numele GPCR MAPS (multiplexed assays with pathway specificity) și are ca scop cartografierea detaliată a unei familii foarte importante de proteine de pe suprafața celulelor: receptorii cuplați cu proteina G, sau pe scurt GPCR. Poate nu ați auzit de ei, dar acești receptori joacă un rol esențial în transmiterea semnalelor – de la hormoni la neurotransmițători sau chiar lumină – către interiorul celulelor noastre. Nu e de mirare că o treime dintre medicamentele existente țintesc tocmai aceste proteine.
Problema este că, deși multe medicamente acționează asupra acestor receptori, ele nu reușesc întotdeauna să fie suficient de selective. Adesea, ele se „lipește” și de alți membri ai familiei GPCR, ceea ce duce la reacții adverse și toxicitate. Aceasta se întâmplă deoarece majoritatea medicamentelor se atașează de locul activ al receptorilor – același loc unde se prind și moleculele naturale din organism. Cum aceste locuri sunt foarte asemănătoare de la un receptor la altul, precizia lasă de dorit.
Aici intervine noutatea adusă de GPCR MAPS. Cercetătorii au găsit o cale de a identifica și alte „butoane” de control de pe suprafața receptorilor, numite site-uri alosterice, care diferă de la un tip de receptor la altul. Medicamentele care acționează asupra acestor zone pot fi mult mai selective și mai sigure, pentru că nu interferează cu funcțiile altor receptori din familie.
Cum funcționează, pe scurt, acest sistem? Echipa a creat o bibliotecă imensă de variante ale unui receptor, modificând fiecare aminoacid din structura sa. Apoi au testat cum reacționează fiecare variantă la diferite semnale chimice și au măsurat dacă receptorul funcționează corect sau nu. Toate aceste date au fost integrate într-o hartă detaliată, care arată cum răspunde fiecare colțișor al receptorului la diverse stimuli.
Metoda a fost testată pe receptorul beta-2 adrenergic (β2AR), celebru pentru rolul său în relaxarea mușchilor netezi și în tratamentul astmului. Folosind GPCR MAPS, cercetătorii au reușit să identifice noi zone care ar putea fi vizate de medicamente, deschizând calea către terapii mai personalizate și cu mai puține efecte secundare.
Acest progres demonstrează cât de mult poate schimba o perspectivă nouă asupra unei familii de proteine deja bine studiate. Pe măsură ce descifrăm tot mai multe „hărți” ale receptorilor celulari, viitorul medicinei de precizie pare din ce în ce mai aproape – iar întrebarea nu mai este dacă, ci când vom putea beneficia cu toții de aceste descoperiri.
Sursa: Inside Precision Medicine
Leave a Reply