0
(0)

Richard Hulbert Jr., cercetător în cadrul Universității din Florida, a anunțat descoperirea unei noi specii de felină cu colți pumnal, cea mai veche specie cunoscută dintre toate, o descoperirea care aruncă o lumină nouă asupra evoluției acestei specii extincte. Veche de 5 milioane de ani, fosila a fost descrisă amănunțit în revista de specialitate PLOS One.

 

„Smilodonii apar în izvoarele fosile acum circa 2,5 milioane de ani, însă nu au fost descoperite forme intermediare care să ne spună vreodată de unde au venit aceste feline preistorice și cum au evoluat ele. Această nouă specie ne arată că Smilodon a avut un strămoș american care a trăit în urmă cu cel puțin 5 milioane de ani în sud-estul SUAi. Comparând nopile informații cu ceea ce știam despre felinele cu colți-pumnal acum circa 20-30 de ani, putem spune că suntem gata să înțelegem mult mai bine acest grup animal”, afirmă Richard Hulbert Jr., co-autor al studiului.

Studiile vechi susțineau că Smilodontinele, grupul felinelor cu colți pumnal, era originar din Eurasia, migrând ulterior în America de Nord. Vârsta noului exemplar, din specia denumită Rhizosmilodon (însemnând „rădăcinele lui Smilodon”) arată totuși că astfel de feline preistorice ar fi putut apărea în America de Nord.

\"(w540)

„Oamenii se gândesc adeseori că Smilodonii au fost reprezentați de o singură specie, Smilodon fatalis, cea mai popularizată dintre toate. În fapt, a existat o răspândire globală a speciilor de Smilodoni, și asta începând acum mai bine de 10 milioane de ani. Probabil că au existat cel puțin 20 de specii diferite în acele vremuri. Astăzi, numărând și acest exemplar inedit, avem șase specii cunoscute doar din Florida”, susține același Richard Hulbert Jr.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here