0
(0)

Am așteptat aseară, aproape de miezul nopții, lansarea rachetei Antares. Din nefericire, un incident, produs cu numai 12 minute înainte de pornirea motoarelor, a dus la anularea misiunii.

 

Orbital Sciences, ca și SpaceX, este o companie privată care își propune să ofere soluții ieftine pentru accesul la spațiul cosmic.  Orbital Sciences se poate lăuda cu mai multe succese în domeniul spațial. A dezvoltat până în prezent mai multe lansatoare:

Pegasus, care este lansat de la bordul unui avion la altitudini stratosferice și care poate plasa pe orbita terestră joasă sarcini de până la 443 kg. A efectuat până în prezent 43 de lansări, toate reușite.

Taurus, un lansator cu patru trepte, care poate plasa pe orbita terestră joasă sarcini de până la 1.350 kg. Din nouă tentative, șase lansări s-au încheiat cu succes.

Familia Minotaur, care reprezintă variante ale rachetelor balistice intercontinentale Minuteman și Peacekeeper. În prezent sunt operaționale Minotaur I, care poate lansa pe orbita terestră joasă sateliți cu masa de până la 580 kg, și Minotaur II, care poate transporta pentru zboruri suborbitale sarcini de 450 kg. Minotaur I a efectuat 13 lansări reușite, din tot atâtea tentative, iar Minotaur II a efectuat 8 lansări, toate încheiate cu succes.

Lansatorul Antares, care este o variantă perfecționată a lansatorului Taurus, marchează intrarea companiei Orbital Sciences în programul COTS (Commercial Orbital Transportation Services) al NASA, care are în vedere sprijinirea inițiativelor private pentru realizarea de sisteme de transport către Stația Spațială Internațională. Până în prezent numai capsula Dragon, a SpaceX, a reușit să își îndeplinească misiunea de aprovizionare a ISS. Orbital Sciences va folosi lansatorul Antares pentru a aproviziona Stația Spațială Internațională cu ajutorul capsulei Cygnus. Primul zbor al rachetei Antares ar fi trebuit să aibă loc pe 17 aprilie, și avea drept scop testarea lansatorului, care ar fi plasat pe orbită o un simulator de masă al capsulei Cygnus.

Din nefericire, cu numai 12 minute înainte de pornirea motoarelor, dintr-un motiv necunoscut, s-a decuplat cordonul ombilical al treptei a doua, prin care se transmit date către lansator. Lansarea a fost reprogramată pentru vineri, 19 aprilie. Noi le urăm succes și le ținem pumnii!

În videoclipul următor puteți vedea momentul abandonării lansării.

Iar în videoclipul de mai jos puteți urmări o animație a unei misiuni tipice a unei capsule Cygnus către ISS.

Surse: Orbital Sciences, NASA

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here