Ecologie și poluare

Antagonia dintre ecologie și poluare a devenit foarte vizibilă în ultima jumătate de secol, când poluarea produsă de activitatea industrială umană s-a amplificat, iar efectele negative asupra mediului înconjurător, a climei și biodiversității și chiar asupra omului au devenit extrem de clare.

De fapt, ecologia ca știință a apărut tocmai pentru a contracara efectele poluării, despre care umanitatea a început să fie conștientă la mult timp după demararea Revoluției Industriale, la sfârșitul secolului 19. Poluarea nu se referă doar la efectele nocive ale gazelor cu efect de seră, emise prin arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), ci și la deteriorarea mediului (prin defrișări sau agricultură intensivă) ori afectarea faunei terestre și marine (prin vânat și pescuit excesiv).

În ultima vreme, omenirea este pusă în fața deciziei de a alege între ecologie și poluare: evoluția economiei moderne presupune exploatarea intensivă a resurselor naturale, iar evoluția industrială este legată în mod direct de poluare; dimpotrivă, ecologia pare să amenințe stilul de viață al omului modern, dar ne și demonstrează că e greșit să rupem echilibrul la care natura a ajuns în sute de milioane de ani de evoluție.

Pentru supraviețuirea speciei umane, dar și păstrarea biodiversității pe planetă cât mai puțin afectată de activitatea omului, e necesar să găsim soluții viabile de a reduce și chiar elimina poluarea, în paralel făcând eforturi să protejăm ecosistemele și natura din care facem parte.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Ecologie și poluare

Nivelul defrișărilor din pădurea amazoniană a crescut cu 467% față de...

Nivelul defrișărilor din pădurea amazoniană a crescut cu 467% față de anul trecut

Defrișările din pădurea amazoniană au cunoscut o creștere pe care specialiștii de la organizația non-profit IMAZON, organizație care a făcut publice datele, nu o pot cataloga decât ca devastatoare.

FOTOGEOGRAFICA, un sfert de veac de ştiinţă, pasiune, tehnică 0 (0)

Poveste de iarna, fotografie de Daniel Diaconu
Într-o Românie în rapidă schimbare, multe începuturi sfârșesc repede, fie că sunt firme, politici, proiecte, mai mari sau mai mici. De aceea,...

Program Astrofest 2023, 20 mai, Parcul Crângași 4 (2)

Echipa Știință&Tehnică vă dă întâlnire sâmbătă, 20 mai, în Parcul Crângași, la cel mai mare festival de știință și astronomie pentru copii...

România, pe locul 4 la importul cu gaze refrigerante cu efect...

Gazele refrigerante cu efect de sera
Conform Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), volumul de hidrofluorocarburi (HFC) introdus prin contrabandă în UE în ultimii ani, este echivalentul emisiilor...

Delta Dunării: efectul cererii de apă tot mai crescute asupra ecosistemelor...

Delta Dunării
de Cristina Despina Creșterea cererii de apă, deteriorarea cantitativă și calitativă a apei, poluarea mediului și posibilele schimbări climatice,...

21% dintre speciile de plante actuale riscă să dispară în viitorul...

dispariția plantelor
Nu doar speciile animalele sunt amenințate cu dispariția. Primul studiu realizat vreodată cu privire la situația florei actuale arată că ne aflăm în fața...

Apa: suficientă pentru toată lumea, dar prost administrată 0 (0)

Apa: suficientă pentru toată lumea, dar prost administrată

Concluzia experților prezenți în aceste zile la Forumul Mondial al Apei de la Pernambuco,  Brazilia, este că problema apei este una politică și nu de insuficiență a  resurselor.

În 2023, temperaturile au fost neobișnuit de calde 5 (2)

Graficul de mai sus are un mesaj simplu: Majoritatea anilor, chiar și anii cu temperaturi record, au câteva luni care au temperaturile obișnuite pentru...

Mediul de business: fără subvenții pentru fosile, o nouă taxă pe...

taxa-pe-carbon-subventii-fosile-stiinta-tehnica-5
În 2015, Fondul Monetar Internațional dădea publicității un studiu efectiv șocant (și folosesc acest termen în adevăratul său sens). Conform calculelor specialiștilor FMI, subvențiile...

CONFERINȚĂ LIVE „Rolul tehnologiei şi inovaţiei în combaterea schimbărilor climatice” 0...

Joi, 19 noiembrie, de la ora 13, LIVE pe paginile de Facebook ale revistei Știință & Tehnică și festivalului GreenTechFilm
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.