Acasă PĂMÂNT Pagina 82

PĂMÂNT

Planeta noastră Pământ are o vechime de peste 4,5 miliarde de ani, iar evoluția sa geologică, dar și evoluția vieții și, mai ales, a omului sunt povești extraordinare, pe care oamenii încearcă să le descifreze pas cu pas, prin noi descoperiri și noi tehnologii. Pentru aceasta au fost pus la punct științe dedicate, de la cele care ne ajută să facem „incursiuni” în trecut prin studierea modului în care s-a format Pământul (geofizica) până la cele prin care înțelegem cu a evoluat și prin ce transformări a trecut viața, în toate formele ei (paleontologia).

Evoluția omului, însă, a ajuns într-un punct critic: industrializarea galopantă a fost însoțită, din păcate, și de o evoluție spectaculoasă a poluării. Care acum ne amenință nu doar sănătatea, ci însăși existența în viitor, din cauza influențelor nefaste asupra mediului înconjurător, a biodiversității și chiar a climei – schimbările climatice devin o problemă extrem de gravă, care aduce provocări incomensurabile chiar pentru supraviețuirea speciei umane.

Așa încât prin informațiile din această categorie încercăm să identificăm soluții care să „repare” influențele nefaste ale omului asupra planetei, dar și să înțelegem mai multe despre Pământ. Dacă specia umană considerăm că este cea mai puternică de pe planetă, e bine să ne ghidăm după dictonul ”o putere mare înseamnă și o responsabilitate mare” – atât față de noi înșine, cât și față de animalele și plantele care ne înconjoară.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
PĂMÂNT

Ce a cauzat marile extincții ale vieții?

Dacă ar trebui să alegem dintre marile mistere ale lumii pe cel mai important dintre ele, cu siguranță că extincțiile vieții s-ar număra printre candidații cu șanse sigure de reușită. Cunoaștem astăzi cinci astfel de evenimente majore din istoria planetei, în timp ce al șaselea are loc chiar în timpurile noastre.

Maratonul Virgin: cu submarinul în cele mai adânci cinci crevase oceanice...

Miliardarul american Richard Branson, deținătorul grupului de companii Virgin, își mută atenția de la zborurile suborbitale marca Virgin Galactic înspre explorarea celor mai adânci crevase ale celor cinci oceane terestre, în cadrul ambițiosului proiect cu miză științifică Virgin Oceanic.

Frunza artificială ar putea fi salvarea energetică a umanității

Profesorul Daniel Nocera, de la Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), a anunțat în cadrul Întâlnirii Naționale a Societății Chimice Americane în California, că a creat o frunză artificială din materiale stabile și ieftine, care imită procesul natural de fotosinteză.

Vom fora în premieră istorică prin mantaua Pământului

O echipă internațională de cercetători aflată sub coordonare britanică,  va fora, cel târziu în 2018, prin stratul solid de crustă al Terrei, recoltând pentru prima oară în istorie mostre din mantaua planetei. Scopul oamenilor de știință este să obțină astfel informații vitale despre originile lumii noastre.

O lume fără albine?

Apicultorii se confruntă cu o scădere îngrijorătoare a numărului de albine. În SUA, între 2006 şi 2007 roiurile de albine au scăzut cu 25%. În Franţa s-a constatat o scădere cu 50% a numărului de albine.