Marea Explozie a Vieții din Cambrian este și, cu siguranță, va rămâne pentru multă vreme un mister. Petrecută acum peste 500 de milioane de ani, acea veritabilă revoluție a vieții din oceanele și mările lumii preistorice a vrut parcă să aducă la lumină toate formele posibile pe care le poate lua un organism viu.

 

Este suficient să spunem că în Cambrian, în prima eră a Paleozoicului, au apărut toate încrengăturile taxonomice existente și azi, excepție făcând briozoarele, apărute în Ordovician (subiectul este dezbătut pe larg în următoarea ediție a revistei Știință&Tehnică). Câte specii au luat naștere în Cambrian, și cât de bizare au fost acestea este aproape imposibil de estimat. Că suntem departe de a ști ce s-a întâmplat atunci o dovedește și fosila aproape perfect prezervată, descoperită recent în sud-vestul Chinei, în situl numit Xiaoshiba.

Botezat fuxhianhuiid , bizarul organism primitiv prezintă o mulțime de membre, toate poziționate în zona capului. Paleontologii care au făcut descoperirea sunt de părere că acestea foloseau atât la deplasarea animalului cât și pentru a împinge hrana în cavitatea bucală a acestuia atunci când acesta se târa pe sedimentele aflate pe fundul oceanului. Totodată, membrele sale primitive aruncă o lumină nouă asupra evoluției artropodelor.

„Animalele de genul lui fuxhianhuiid se târau probabil pe fundul mării și puteau înota pe distanțe scurte în căutarea surselor de hrană. De altfel, acesta poate fi una dintre verigile evoluționare lipsă dintre viermii care au dezvoltat primele membre din perioada ce a precedat Cambrianul, Ediacaran, și artropode”, susține Javier Ortega-Hernández, paleontolog în cadrul Universității Cambridge și unul dintre specialiștii implicați în descoperirea bizarei creaturi.

Până în prezent, au fost deja scoase la lumină opt exemplare din specia fuxhianhuiid, cele mai multe însă fiind distorsionate în urma proceselor geologice ce au avut loc în ultimii 520 de milioane de ani.