Funcția pe care uterul o are la mamifere a apărut în urma ultiplicării anumitor transpozoni, părți de material genetic „săltărețe”, care se înmulțesc în genom aproape ca niște paraziți.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale, prezentat recent în revista Nature Genetics, transformarea uterului din organ pentru producerea de ouă în structură menită a dezvolta, alimenta și proteja un nou organism a fost declanșată în urmă cu peste 100 de milioane de ani de un „parazit genomic”, care a început să se reproducă masiv în genomul acestei linii filogenetice.
În opinia lui Gunter Wagner, unul dintre cercetătorii implicați în acest studiu, în ultimele două decenii au existat schimbări drastice la nivelul înțelegerii mecanismelor evoluției. „Eram obișnuiți să credem că schimbările au survenit doar prin intermediul unor mici mutații, care s-au acumulat în timp în ADN-ul uman. Dar în acest caz am identificat un soi de cut and paste formidabil, care a modificat zone ample din genom, generând mari schimbări morfologice”, a explicat Wagner.
Oamenii de știință au studiat istoria evolutivă analizând celulele endometriale asociate dezvoltării placentei la ființa umană, comparând apoi patrimoniul genetic și exprimarea lui cu celulele echivalente ale oposumului (un mamifer marsupial care naște la două săptămâni după concepție) și cele ale tatu-ului. Astfel ei au descoperit peste 1.500 de gene exprimate doar în uterul mamiferelor placentare.
În mod curios, au observat oamenii de știință, exprimarea acestor gene în uter este coordonată de transpozoni, segmente de material genetic deosebit de „egoist”, care se reproduce în interiorul genomului „gazdă” (la om, mare parte din transpozoni au o origine retrovirală) și formează ceea ce s-a numit o vreme „junk” ADN.
„Transpozonii cresc precum niște paraziți care au invadat corpul, multiplicându-se și ocupând spațiu în genom. Nu sunt gene care au suportat mici modificări pe parcursul unor perioade lungi de timp, pentru a-și dezvolta în cele din urmă noul lor rol pe parcursul sarcinii, ci mai degrabă unități de coordonare și control preconstituite; se instalează într-un genom gazdă, iar acesta le reciclează însărcinându-le cu funcții complet noi, cum este cea de facilitare a comunicării între mamă și făt”, a precizat Vincent J. Lynch, primul autor al studiului.
Sursa: Le Scienze
