0
(0)

O echipă de cercetători ai Universității Laval, de la Spitalul Central Universitar din Quebec și ai companiei farmaceutice GlaxoSmithKline a descoperit o metodă de stimulare a mecanismelor naturale de apărare ale creierului în cazul pacienților suferinzi de maladia Alzheimer

 

Realizarea, se spune în studiul științific aferent, va pava drumul către dezvoltarea unui tratament de vindecare a maladiei și a unui vaccin de prevenție a manifestării ei.

Una dintre principalele caracteristici ale afecțiunii Alzheimer este formarea în creier a unei molecule toxice denumită beta-amiloid. Celulele microgliale, protectorii sistemului nervos, sunt incapabile să elimine aceste acumulări, care formează în timp depozite de așa-numite „plăci senile”.

Echipa amintită, condusă de dr. Serge Rivest, a identificat o moleculă care stimulează activitatea celulelor imunitare ale creierului. Molecula, monofosforil lipid A, cunoscută și sub denumirea MPL, a fost întrebuințată timp îndelungat, ca adjuvant pentru diferite vaccinuri, de către GSK, iar siguranța folosirii sale este deja de notorietate.

În cazul șoarecilor cu simptome de Alzheimer, injecțiile săptămânale cu MLP pe o perioadă de douăsprezece săptămâni au eliminat până la 80% din plăcile senile. Mai mult, din testele care măsurau capacitatea rozătoarelor de a învăța lucruri noi a reieșit o ameliorare semnificativă a funcției cognitive a acestora pe parcursul aceleiași perioade.

Specialiștii intuiesc două posibile întrebunițări umane pentru MPL. Ar putea fi administrat prin injecție intramusculară persopanelor afectate de Alzheimer pentru a încetini progresul bolii. Și, de asemenea, ar putea fi inclus într-un vaccin special compus să stimuleze generarea de anticorpi împotriva beta-amiloidului. Altel spus, vaccinul ar putea fi folosit atât ca tratament de vindecare, cât și pentru prevenire.

Sursa

Foto: AFP/Henning Kaiser

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here