Căutătorii de planete au descoperit deja mai bine de 1500 de planete extrasolare în ultimul deceniu. Până acum nu se ştie cu precizie care dintre ele ar putea adăposti viaţa. Un nou studiu, publicat în The Astrophysical Journal Letters, ajunge la concluzia că cel mai bun loc pentru a căuta planete care ar putea adăposti viaţa s-ar putea afla în vecinătatea stelelor aflate la capătul vieţii, aşanumitele pitice albe.

 

În articolul publicat de Eric Agol, professor la Universitatea din Washington se sugerează că sunt mai uşor de identificat planetele care adăpostesc viaţa atunci cand ele orbitează în jurul unei pitice albe.

Piticele albe sunt stele aflate în stadiul final al evoluţiei lor, având o masă medie egală cu circa 60% din masa Soarelui şi diametrul egal cu cel al Pământului. (Stadiul final al vieţii Soarelui nostru va fi tocmai o pitică albă.) Piticele albe emit foarte puţină energie în raport cu o stea echivalentă cu Soarele, ceea ce face ca zona locuibilă să se afle mult mai aprope de astrul central.

Eric Agol: “Dacă o planetă se află suficient de aprope de pitica albă, atunci temperatura la suprafaţa ei va fi stabilă pentru perioade foarte lungi de timp şi este posibilă existenţa apei în stare lichidă, un factor foarte important pentru existenţa vieţii”.

O planetă aflată atât de aproape de o pitică albă poate fi observată cu ajutorul telescoapelor terestre care dispun de oglinzi cu diametrul de cel puţin un metru.

Piticele albe evoluează din stele similare Soarelui. Într-o prezentare extrem de simplificată procesul se desfăşoară astfel: atunci când miezul acestor stele nu mai poate susţine reacţiile de fuziune prin care hidrogenul este convertit în heliu, steaua se comprimă şi se declanşează reacţii de fuziune în afara miezului, ceea ce duce la transformarea stelei într-o gigantă roşie. În cazul Soarelui nostru, transformarea în gigantă roşie va duce la creşterea diametrului Soarelui astfel încât va atinge limita orbitei terestre. Urmează apoi pierderea straturilor exterioare ale stelei, răcirea până la atingerea temperaturii la suprafaţă de circa 5.000 grade Celsius. Aşa cum am spus, diametrul unei pitice albe este echivalent cu cel al Pământului.

O dată cu transformarea în pitică albă, planetele aflate la distanţă mai mare încep să migreze, apropiindu-se de astrul central. De asemenea este posibil să se formeze noi planete, din rămăşiţele rezultate în urma transformării stelei.

În ambele cazuri este posibil ca o planetă să ajungă suficient de aproape de astrul central, la o distanţă cuprinsă între 800.000 şi 3 milioane de km, o distanţă mult mai mică decât distanţa care separă planeta Mercur de Soare.

„De pe o asemenea planetă steaua se va vedea un pic mai mare decât Soarele nostru şi va avea o culoare portocalie, similară cu cea a Soarelui nostru” precizează Agol. Planeta va arăta mereu aceeaşi faţă către steaua centrală şi, din acest motiv, locurile propice pentru viaţă se vor afla la hotarul dintre zona luminată şi cea întunecată.

Cea mai apropiată pitică albă de noi este Sirius B, care se află la o distanţă de circa 8,5 ani-lumină. Sirius B are o masă echivalentă cu 0,98 mase solare şi un diametru echivalent cu cel al Terrei.

Pentru căutare planetelor locuibile, Agol propune supravegherea a 20.000 de pitice albe aflate în vecinătatea planetei noastre. Utilizând un telescop de un metru, spune el, fiecare dintre aceste stele ar putea fi supravegheată pe o perioadă de 32 de ore, timp în care dacă nu se va detecta nici o scădere de luminozitate (produsă de trecerea planetei prin faţa stelei) înseamnă că acolo nu se află nici o planetă suficient de apropiată pentru a putea susţine viaţa. Ideal ar fi, crede Algol, ca cercetarea să se bazeze pe utilizarea unei reţele de telescoape care să realizeze observaţii succesive ale piticelor albe. „Va fi nevoie de mult timp de observaţie, chiar dacă vom utiliza o asemenea reţea de telescoape”, arăta Agol.

Descoperirea unor planete similare Terrei în vecinătatea piticelor albe ar putea să ofere obiective de cercetare pentru căutarea vieţii extraterestre, dar ar putea oferi şi locurile în care umanitatea s-ar putea adăposti atunci când planeta noastră ar deveni de nelocuit. „Acestea sunt motivele pentru care cred că un asemenea proiect de cercetare ar putea deveni interesant. Şi mai este o întrebare la care am putea căuta răspunsul: cât de special este Pământul?” a concluzionat Agol.

Sursa

Upgrade