0
(0)

La margine de București, cândva loc de peregrinare și de serbări galante pentru lumea bună bucureșteană, pe domeniile filantropului Ioan Oteteleșanu, a început să ființeze din 1894 un așezământ ciudat, „Școala de Fete”- cum i se spunea, așa-numitul Institut Ioan Oteteleșanu din Măgurele, condus ani buni de Ioan Slavici.

… întrega mea avere va servi la facerea unui institut de fete românce, cărora li se va da o creștere și educație de bune mume de familie, fără pretenție sau lux; prisosul, ce va rămânea după bugetul anului, se va capitaliza spre a se da zestre acelor fete, care nu va fi nici mai mult nici mai puțin decât două sute de galbeni uneia” (din Testamentul lui Ioan Oteteleșanu, nouă-spre-zece Martie 1876)

Înainte de vreme, se mai spune, Mihai Eminescu era deseori oaspete aici, la Castelul Oteteleșanu – inspirator de versuri memorabile, așa după cum își amintește Ioan Slavici în al său Jurnal Intim (1909):

Mă duceam acolo de cele mai multe ori cu Eminescu, mai ales după amiaza și stăteam până spre miezul nopții, căci plină era grădina mai ales serile, când luna-și revărsa lumina peste lac și peste luminișuri, încât parcă te aflai pe celălalt tărâm, între zmei, zâne și feți frumoși. Aici stă castelul singuratic oglindindu-se în lacuri, aici e terasa cu liane, aici erau somnoroasele păsărele care la cuiburi se adună, aici luna iese ‘ntreagă și se’nalță așa bălaie, dar tot aici era și teatrul de păpuși și zvonul de vorbe omenești”.

Cum ar fi fost limba noastră română altfel?!

 

După anii tulburi ai războiului, Profesorul Horia Hulubei reușește în 1949 înființarea primului adevărat institut de cercetare științifică din țară. „… un institut de fizică pentru românii mei…”, cum se povestea că ar fi spus mai marilor zilei. La începuturi Institutul de Fizică al Academiei, acesta devine din 1955 Institutul de Fizică Atomică – IFA, nume și renume
… și care în timp va determina apariția de filiale la Cluj și Iași precum și de centre de cercetare științică independente în țară – viitoare „citadele ale științei”.

Marile infrastructuri de cercetare – reactorul nuclear, ciclotronul, betatronul, toate premiere în Europa de Est – și marile realizări care s-au întamplat aici: primul calculator electronic și primul laser din istoria noastră, în sincronism cu marea știință a lumii. Mari nume se impun în acei ani: Profesorii Șerban Țițeica, Ion Agârbiceanu, Victor Toma și alții, generând adevărate școli de cercetare, fundamentale pentru deceniile ce vin: în fizica teoretică, fizica laserilor, tehnologia informațiilor, fizica nucleară, fizica atomică etc.

Începutul anilor ’70 marchează o noua epocă a IFA: se construiește Platforma Măgurele, model inspirat de marile laboratoare naționale de peste ocean, înglobând noi și moderne laboratoare: Acceleratorul Tandem, Centrul de Producție Radioizotopi, Stația de Tratare a Deșeurilor Radioactive și altele. Tot atunci și aici se fundamentează Programul Nuclear al României.

Crearea unei platforme integrate de învăţământ, cercetare şi producţie specifică în domeniile atomic şi nuclear şi în domenii conexe, gândită şi iniţiată de Profesorul Hulubei, se desfăşoară între anii 1972-1976, sub conducerea Profesorului Ioan Ursu, acesta continuând şi dezvoltând viziunea ilustrului său predecesor şi mentor; mare parte din construcţiile de astăzi (Facultatea de Fizică, blocul turn, centrul comunei, blocurile de locuinţe, etc.) se ridică în acea vreme. Studenții Facultății de Fizică, cercetătorii și familiile lor aleg nu doar să lucreze, dar și să trăiască aici, în Orașul Fizicienilor.

O nouă generație de fizicieni se afirmă în preajma celor consacrați. Spiritul IFA s-a păstrat neatins de vâltoarea anilor și a evenimentelor, căci – așa cum inspirat spunea un coleg dintre noi „… acesta a supraviețuit, în inimile noastre fiind!”.

Reflectând în bună parte, noul context socio-economic, precum și doritul statut al României în Noua Europă, în anii 2009-2014, s-a derulat în cadrul unui amplu proiect național de investiții, dezvoltarea infrastructurii IFIN-HH. Noi și moderne laboratoare de cercetări fundamentale și aplicative au fost create.

 

Astăzi și aici, la Măgurele, se clădește ELI-NP, primul mare institut european de cercetare științifică din partea noastră de lume, ale cărui performanțe și așteptări întrec imaginația multora. O nouă generație de fizicieni este așteptată să facă istorie în Marea Știință.

Spiritul IFA era mereu aici, cu noi – aș spune… cum vine, tot revine… cu nume și fapte mărețe, de povestit, de răspovestit: profesorii noștri dintotdeauna! Am înșiruit cu grijă aceste cuvinte, câteva nume și ale lor umbre repetate, pe-o carte – veți zice. Așa e… dar e Cartea Vieții Acesteia! Fără de care nu am fi noi acum și aici.

Am scris acestea cu gândul bun la profesorii noștri, cei tot mai mulți, care tot vin și revin din istorie: de la început, de ieri și de azi… Dar mai ales cu gândul anume la cei ce vor veni!
Gloriei lor… Bunavestire.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here