O echipă de cercetători de la Universitatea Wisconsin din Madison, Statele Unite, a pus la punct un sistem prin care poate fi „capturată” energia din repirația umană. Ar putea servi la monitorizarea nivelului de glucoză din sângele diabeticilor sau la alimentarea pacemakerelor.

 

Articolul recent publicat în revista Energy and Environmental Science marchează o nouă etapă în explorarea formelor de energie disponibile în natură. Bazat pe piezoelectricitate, sistemul dezvoltat de cercetătorii de la Universitatea Wisconsin-Madison utilizează o micro-curea de plastic care, sub acțiunea unor curenți de aer foarte ușori, precum respirația umană, produce o sarcină electrică suficientă pentru acționarea unor aparate de dimensiuni mici.

Ceea ce curelușa din poliviniliden fluorură (PVDF) reușește să facă, a explicat șeful echipei de cercetători, Xudong Wang, este să captureze energia mecanică din sisteme biologice. Obiectivul? Dezvoltarea unor aparaturi biomedicale care ar putea servi la monitorizarea glucozei din sângele diabeticilor sau menținerea sarcinii pacemakerelor, astfel încât să nu mai fie necesară înlocuirea periodică a acestora.
Sursa: Corriere della Sera