Momentul este potrivit. În acest text mă voi auto-plagia, citindu-mă pe mine însumi. Vă voi povesti cum vedeam eu (și mulți alții) lumea noastră mică, România. Ce naivi eram. Și că, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Absolut nimic. Dar noi încă sperăm. Cam așa cum cântau „4 Non Blondes” în 1993:
And l pray, oh my god do I pray
I pray every single day
For a revolution.
În redacția Știință & Tehnică dezvoltăm opinii politice dintre cele mai divergente – cu toate acestea, avem un set de valori comune și suntem o echipă foarte-foarte unită, pentru că politica pe care noi o considerăm primordială, ca jurnaliști și povestitori de știință, este aceea legată de educația și de cercetarea din țara noastră. Desigur, în situația în care au loc evenimente majore, care ne afectează pe toți (inclusiv domeniul nostru predilect de interes), le comentăm și în revistă, pe site sau pe Facebook.
Făcând curat prin memoria calculatorului, am dat peste editorialul pe care l-am publicat în ediția de noiembrie 2015, imediat după tragedia de la Colectiv. M-a umflat râsul: ce idealist eram, în urmă cu doar un an și câteva luni! Să vă dau câteva exemple: „Ne-am scuturat violent de toate compromisurile, de jegul politic, de corupția morală și penală în care ne scufundasem până peste cap, până la limita asfixiei sociale. Am zguduit din temelii establishmentul politic, administrativ și religios al țării. Am dat, pe zeci de mii de voci, un singur mesaj. Clar, curat.
Dacă statul nu se reformează radical, dacă vechea garnitură de politicieni și funcționari – o clică aproape arhetipal/caricatural de coruptă până în măduva oaselor, incompetentă până la nerozie, clientelară și vândută unor interese obscure – nu este înlocuită urgent de una nouă, modernă, sănătoasă, amenințăm să dărâmăm tot, absolut tot, pentru a ridica la loc o lume nouă, o lume (mai) bună.”
Duios și înălțător mai scriam, nu-i așa? lar, apoi, mai ziceam că: „Nu avem voie să ratăm acest moment! Nu din nou. Am țopăit în piață de prea multe ori, de prea multe ori ne-am îmbătat și ne-am felicitat și ne-am pupat și ne-am bucurat, bieți naivi ce-am fost; niciodată victoria nu a fost a noastră! lar ei, cu atât de puține excepții, așa-zișii aleși ai noștri (vai!) nu ne-au respectat, ne-au păcălit, ne-au manipulat, ne-au înșelat toate așteptările, și-au bătut joc de noi, ne-au târât în murdăria lor sinistră, constituită, la limita distopiei, în „Sistem”: în1989, în1996, în 2000, în 2004, în 2012, în 2014.”
Dacă ne uităm la evenimentele recente [manifestațiile anti-ordonanța 13 de la început de 2017], pare că nimic nu s-a schimbat și că tot ceea ce ne doream în toamna târzie a lui 2015 ne dorim și la început de 2017. Ceea ce nu este neapărat rău: idealurile frumoase nu ar trebui să se schimbe niciodată. E rău că nu suntem mai aproape de ele.
Ce avem de făcut? Cred că cel mai important este ca fiecare să-și facă cel mai bine treaba. Sau, cum spune profesorul Alexandru Mironov, „partea”. lar noi, jurnaliștii de la S&T, ne propunem în 2017 o serie de acțiuni și evenimente care vor aduce știința și tehnologia mai aproape de tinerii noștri cititori, de cei care (pentru noi) contează.
Anul trecut, în 2016, am experimentat cu succes trei evenimente: o școală de vară la Avrig, un festival de astronomie și altul de știință + science fiction. Le continuăm în acest an, mergem la nivelul următor, printr-un program mai divers, invitați străini, mult mai multe atracții pentru publicul larg. Cel puțin unul dintre aceste festivaluri va avea și o ediție în afara capitalei, pentru că ne dorim să fim cât mai aproape de toți cititorii noștri.
De asemenea, tot în 2017, vom continua seria de cărți de popularizare a științelor, inaugurată cu excelenta „Revoluția după Darwin. Pledoarie pentru specia umană” a colegului Adrian Nicolae, cu o lucrare destinată explorării spațiale (ceasul marțian ticăie din ce în ce mai apăsat: generația noastră va fi martora primei amartizări!). Vă vom ține la curent, așa cum v-am obișnuit, lună de lună în revistă și zilnic pe site și pe pagina noastră de Facebook, cu tot ceea ce este nou în materie de științe, invenții și tehnologii.
Și vom cutreiera din nou țara în lung și în lat cu Academia S&T, în timpul „Școlii Altfel” (și nu numai!), cu conferințele și workshopurile noastre de viitorologie, astronomie, genetică, ecologie, robotică sau istorie – ne preocupă foarte mult educația non-formală a celor mici („Pepiniera de talente” a Centrului Cultural Casa Artelor din sectorul 3 al capitalei este un program superb care s-ar putea implementa cu puțină voință și în alte orașe!).
Și apropo de educație, prietena noastră Tincuța Apăteanu, fondator al Digital Kids și Edusfera, într-un post recent de pe Facebook își exprimă argumentat indignarea față de zilele puține pe care elevii români le petrec în clase. „Din anul 2017, anul școlar va avea 174 de zile. Până anul trecut, avea 176, 177, în vreme ce media OECD este de 185 de zile. Finlanda, cunoscută pentru «less is more» în educație, are 190 de zile de școală. Până și SUA au 180 de zile de școală. Ca să nu mai vorbim despre asiatici: 240 de zile de școală în China, 210 în Japonia.
Nu am înțeles niciodată de ce ne dorim mai puține zile de școală pe an, când, de fapt, dacă am avea mai multe, materia ar putea fi împărțită mai bine (distribuită pe mai multe zile), iar copiii din medii defavorizate nu ar avea un decalaj atât de evident din cauza pauzelor mari (copiii săraci își petrec vacanțele în fața televizorului sau a calculatorului, pe când copiii din familii cu o situație bună merg în vacanțe, tabere, au parte de activități educaționale nonformale și informale).” Doamna Apăteanu își încheie inspirat postul cu hashtag-ul #taratevreaprost.
În cazul acesta, vom lupta chiar și împotriva „țării”! Nu ar fi prima oară.
