5
(3)

Fotografia a început să zâmbească abia după ce a ieșit din studiourile fotografilor de epocă și a intrat în magazinele Kodak.

În 1888, George Eastman a pus în mâinile oamenilor obișnuiți un aparat portabil, încărcat cu rolă de film. Nu mai era nevoie să pregătești plăci, să lucrezi într-un laborator sau să te pricepi la chimie. Apăsai pe buton, iar compania se ocupa de restul. Chiar asta spunea sloganul Kodak: „You press the button, we do the rest”. Aparatul nu mai avea nevoie de un spațiu impunător în care să-și execute mantrele, putea fi strecurat în geanta unei mame sau în buzunarele încăpătoare ale unui unchi ce descoperise brusc că orice masă de duminică merită documentată.

Apariția aparatului Brownie, în 1900, a făcut fotografia și mai accesibilă. Copiii puteau fi fotografiați în curte, oamenii puteau fi fotografiați la mare, iar familia nu mai trebuia să aștepte o ocazie solemnă pentru a-și păstra chipurile pe hârtie. Fotografia s-a democratizat. A coborât din salon în stradă. Așa că a schimbat și decorul. Portretul oficial avea coloane pictate, perdele grele, mese lustruite și oameni care priveau grav în obiectiv. Fotografia de familie are acum copii cu genunchii juliți, oameni în costume de baie, aniversări, picnicuri, căței, torturi și rude care nu știau niciodată dacă aparatul a făcut poza sau încă se pregătește să o facă.

Kodak a înțeles repede că nu vinde doar un aparat. Vindea posibilitatea de a păstra momentele fericite. În reclamele companiei, camera nu apărea într-o lume a durerii, a plictiselii sau a responsabilităților administrative. Aparatul foto devine o parte a petrecerii, a vacanței și a copilăriei. Pe care oamenii din reclame îl țin în mână și zâmbesc.

Este un moment important și din punct de vedere sociologic. Până atunci, fotografia înregistra mai ales evenimentele pe care oamenii le considerau demne de a fi păstrate: căsătoria, botezul și ceva parastase care aduceau și parale în buzunarele, evident triste, ale descendenților. Kodak sugera, nici mai mult, nici mai puțin, că fericirea de fiecare zi merită să fie fotografiată. Și, ca să poată fi recunoscută, fericirea trebuia să aibă un chip. (Da, exact ca în piesa aia – fericirea are chipul tăăău).

În 2005, Christina Kotchemidova, instructor de studii de comunicare la Universitatea din New York, a descris acest proces într-un studiu dedicat expresiei „Say cheese!”. Cercetătoarea nu crede că Kodak a inventat zâmbetul (bine, nu zice nimic nici despre oamenii din peșteri și mamuții lânoși, ipoteza asta îmi aparține și caut încă dovezi prin peșterile rupestre) și nici că oamenii nu zâmbeau înaintea aparatelor de fotografiat. Kodak a lansat însă moda fericirii și a contribuit la răspândirea unei reguli: atunci când ești fotografiat, ar trebui să arăți fericit.[1]

Și au făcut asta cu tenacitate, sute de ani, fără să scrie în manualul de utilizare al aparatului. Au arătat consecvent mereu aceeași scenă: aparatul, familia și zâmbetul. Privitorul învăța din repetiție. Vedea cum arată o fotografie reușită și începea să imite imaginea.Treptat, oamenii nu mai zâmbeau doar atunci când erau fericiți. Zâmbeau pentru că urma să fie făcută o fotografie, iar fotografia cerea fericire. Expresia feței începea să devină parte din tehnică, la fel ca lumina, unghiul și poziția corpului.Fotograful nu mai trebuia să spună „Stați nemișcați!”, în curând avea să spună altceva, o să aflați puțin mai târziu ce, acum mergem direct în creierul omului fotografiat.

Ep. 2 din seria „Zâmbetul, o istorie de care habar nu aveam”, de Adrian Bănuță. Citește aici Ep. 1: ”Zâmbiți, vă rog, mâine va fi mai rău”.


[1] https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/0739318042000331853

Formular 230 Asociatia Science&Technology

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 5 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 3

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

Să fotografiem fericirea

Jurnalist de televiziune, mediator și organizator de evenimente, Adrian coordonează Atelierele Știință & Tehnică.
Este președintele Asociației Science & Technology; organizatorul AstroFest, Sci+Fi Fest, al Caravanei Știință & Imaginație.
A susținut înființarea cluburilor STEAM în 200 de licee și este neobosit în promovarea evenimentelor care popularizează știința.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  • Rating