Pornind de la descoperirea de pietre magnetizate pe suprafaţa selenară, oamenii de ştiinţă şi-au pus o întrebare firească despre existenţa acestora în condiţiile în care Luna nu are câmp magnetic. Se pare că tot ei au găsit şi răspunsul acestei întrebări…

 

Mostrele de pietre selenare aduse de astronauţii misiunilor Apollo aduc dovezi despre existenţa, în trecut, a unui câmp magnetic al Lunii cu o intensitate de circa 100 de ori mai mică decât cea a câmpului magnetic terestru.

În cazul planetei noastre, câmpul magnetic este generat de dinamica fluidelor din miezul terestru. Cercetătorii tind să creadă că în acelaşi fel ar fi fost generat şi câmpul magnetic lunar. Problema din fundamentarea acestei teorii este mărimea redusă a miezului satelitului natural, însă două studii publicate în revista Nature încearcă să explice originea câmpului magnetic al Lunii.

Christina Dwyer, de la Universitatea Santa Cruz din California, Statele Unite, susţine teoria „geo-dinamului”, afirmând că acest câmp magnetic al Lunii ar fi fost generat de o mişcare de rotaţie a lichidelor din interior într-un sens invers decât cel de rotaţie al satelitului. Această mişcare diferenţiată ar fi fost cauzată de interacţiunea Lunii cu Terra, în vremurile când aceasta se afla mult mai aproape de noi. Dwyer susţine că „dinamul selenar” ar fi funcţionat în acest mod pentru mai bine de două miliarde de ani, fiind oprit atunci când Luna s-a depărtat suficient de mult de Pământ.

Cel de-al doilea studiu publicat de cei de la Nature aparţine unor cercetători francezi,  de la IRPHE, CNRS si Aix-Marseille Universite, conduşi de dr. Michael Le Bars, care susţin „teoria impactului”. Potrivit acestei teorii, repetatele impacturi din istoria timpurie a Lunii i-au cauzat acesteia schimbări în rata de rotaţie, cauzând distorsiuni la graniţa dintre miezul satelitului şi mantaua sa. Acestea au provocat mişcări diferenţiate ale miezului, alimentând astfel un „dinam lunar”.

În susţinerea teoriei lor, francezii afirmă că şase mari cratere cauzate de impacturi oferă indicii importante despre originea magnetismului lunar. Dr. Brad Carter, de la University of Southern Queensland declară că aceste impacturi ar fi putut produce într-adevăr mari cantităţi de energie, capabile să ridice substanțial temperatura lichidelor din miezul lunii şi astfel să genereze un câmp magnetic.

Sursa