De obicei, luna septembrie aduce vârful sezonului de uragane în Atlantic, când apele calde și atmosfera favorabilă transformă tropicele într-un adevărat laborator de furtuni. Anul acesta, însă, lucrurile arată cu totul altfel: nici urmă de uragan după data tradițională de 10 septembrie, iar Atlanticul pare mai degrabă adormit decât agitat.
În mod normal, perioada aceasta a anului este marcată de formarea celor mai multe și mai puternice sisteme tropicale. Totuși, în 2024, regiunea-cheie unde apar aceste furtuni a fost sufocată de praf saharian și afectată de vânturi puternice care împiedică dezvoltarea uraganelor. Pentru locuitorii de pe coaste și pentru cei care urmăresc cu îngrijorare scumpirile la energie cauzate uneori de furtunile din Golful Mexic, această liniște este, fără îndoială, o veste bună.
Ceea ce face însă acest sezon cu adevărat special este faptul că, de când Statele Unite au început să monitorizeze sistematic Atlanticul cu ajutorul avioanelor, în 1944, niciodată nu a trecut atât de mult timp fără ca măcar un uragan să se formeze până la mijlocul lui septembrie. Chiar și dacă ne uităm la înregistrările mai vechi, care datează din 1851, abia în 1941 primul uragan a apărut atât de târziu, pe 17 septembrie. Datele arată că nici măcar în acele vremuri nu s-a mai întâmplat să nu existe niciun uragan până atât de târziu în sezon.
În prezent, Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite monitorizează doar o singură perturbare atmosferică în Atlantic, dar șansele ca aceasta să devină măcar o furtună tropicală sunt aproape nule, iar probabilitatea să ajungă la statutul de uragan este și mai mică. Sigur, sezonul oficial se încheie abia la finalul lunii noiembrie, iar uneori uraganele apar chiar și în octombrie. Dar, pe măsură ce zilele trec, șansele ca Atlanticul să nu vadă niciun uragan anul acesta cresc, iar un astfel de eveniment ar intra direct în istorie.
Un alt indicator folosit de meteorologi pentru a măsura activitatea sezonului este energia ciclonilor acumulați (accumulated cyclone energy), care ia în calcul nu doar numărul, ci și intensitatea furtunilor. În acest an, valoarea acestui indicator este la doar 7% din media obișnuită, cel mai scăzut nivel din ultimii 77 de ani, de când există date detaliate.
Ce se întâmplă, de fapt, în Atlantic? Explicația principală ține de fenomenul El Niño din Pacific, care s-a intensificat semnificativ în această vară. El Niño, o încălzire anormală a apelor din Pacific, influențează circulația atmosferică la nivel global și, în mod particular, inhibă dezvoltarea furtunilor tropicale în Atlantic.
Deși această liniște poate părea reconfortantă, ea vine și cu semne de întrebare: ce alte efecte neașteptate ar putea aduce schimbările climatice și fenomenele extreme asupra vremii noastre? Rămâne de văzut dacă această pauză a uraganelor este doar o excepție rară sau semnalul unor transformări mai ample, iar curiozitatea și vigilența rămân cei mai buni aliați ai noștri în fața naturii imprevizibile.
Sursa: Ars Technica
Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România
Leave a Reply