Astrofizică

În vecinătatea noastră, la numai 190 de ani lumină distanță, se află cea mai bătrână stea observată vreodată. Steaua are numele HD 140283.

Pentru ca viața să poată apărea pe o planetă este nevoie ca aceasta să se afle în zona locuibilă, adică pe suprafața ei apa să poată exista în stare lichidă. Cele mai multe dintre exoplanetele care se află în zona locuibilă, descoperite până în prezent, sunt gigante gazoase, pe care viața de tip terestru este imposibilă. Totuși, sateliții lor ar putea adăposti viața.

Datele trimise de către Telescopul Spațial Kepler devin din ce în ce mai interesante. În galaxia noastră ar putea exista cel puțin 17 miliarde de planete echivalente cu Terra, în ceea ce privește diametrul.

Astronomii au descoperit ceea ce ar putea fi cinci planete care orbitează steaua Tau Ceti, cel mai apropiat sistem solar format dintr-o singură stea dincolo de cel în care ne aflăm, stea ale cărei temperatură și luminozitate sunt foarte asemănătoare cu ale soarelui nostru.

Sondele gemene GRAIL ale NASA au furnizat date extrem de precise despre interiorul Lunii. La conferința geofizicienilor americani, care s-a desfășurat în această săptămână, cercetătorii de la NASA au prezentat hărți extrem de detaliate ale interiorului Lunii.

Iată că în Sistemul Solar descoperim apa în cele mai neașteptate locuri. Greu de imaginat că ar putea exista apă pe cea mai apropiată planetă de Soare. În plus, noile date transmise de sonda Messenger sugerează prezența compușilor organici.

O nouă gaură neagră supermasivă, cea mai mare descoperită vreodată, vine să contrazică teoriile acceptate pentru evoluția galactică. Un studiu, publicat în ediția din 29 noiembrie al revistei Nature, sugerează că asemenea monștri gravitaționali se pot evolua mai repede decât galaxiile gazdă.

Astronomii care operează Telescopul Foarte Mare (VLT) al ESO (Organizația Europeană pentru Cercetări Astronomice din Emisfera Sudică) au observat cel mai mare debit energetic emis vreodată de un quasar luat în evidență, de cel puțin cinci ori mai abundent decât oricare altul observat până acum.

Pentru a măsura distanțele în Univers, oamenii de știință se folosesc de surse de lumină etalon. De exemplu, supernovele de tip Ia au o luminozitate absolută cunoscută. Dacă măsurăm luminozitatea lor, aici, pe Terra, putem să determinăm distanța dintre noi și respectiva supernovă. Asta se știe. Dar care este mecanismul astrofizic din spatele acestor supernove?

Nu este o știre tocmai nouă, dar se pretează spre publicare chiar și acum, în contextul anunțului NASA potrivit căruia o furtună magnetică foarte puternică este așteptată să se abată asupra Pământului în noaptea de marți spre miercuri, ca urmare a unei erupții de masă coronară solară produsă pe 16 noiembrie.