Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

Jeturi puternice produse de o gaură neagră supermasivă generează roiuri de...

Găurile negre supermasive sunt extrem de lacome și atunci când ”mănâncă” multă materie din spațiul din vecinătatea lor pot ejecta jeturi de...

Un „gigant” care răsare din deșert: cel mai mare telescop din...

În deșertul Atacama din Chile, se conturează un proiect interstelar la scară largă: Telescopul Extrem de Mare (Extremely Large Telescope, ELT). Situat...

Vulcanii de pe Io au o vârstă apropiată de cea a...

Satelitul Io al lui Jupiter a fost modelat în mod continuu de activitatea vulcanică timp de miliarde de ani – posibil chiar...

Prima ciocnire controlată de un asteroid 5 (1)

Ciocnire asteroid
Pe 27 septembrie, la 02:14 ora României, componenta NASA DART a misiunii internaționale AIDA s-a ciocnit intenționat de cel mai mic asteroid...

Andromeda și Calea Lactee se vor ciocni? Poate că nu 5...

Andromeda, cunoscută sub numele de M31, și Calea Lactee sunt două galaxii care au fost mult timp în centrul speculațiilor despre o...

Observatorul Lumilor Locuibile va schimba viziunea noastră despre Univers? 5 (6)

Întrebarea dacă viața există în altă parte a Universului este una dintre cele mai intrigante și importante din timpul nostru. În timp...

Erupție solară spectaculoasă – efecte minore (VIDEO) 0 (0)

Erupție solară spectaculoasă - efecte minore (VIDEO)

O erupţie solară dramatică, înregistrată de un observator spaţial al NASA, a avut loc pe 7 iunie. În ciuda spectaculozității fenomenului, efectele erupției asupra Pământului sunt nesemnificative.

Au fost găsite urme de gheaţă pe Mercur!? 0 (0)

Au fost găsite urme de gheaţă pe Mercur!?

Deşi Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare, înregistrând la suprafaţa sa temperaturi ce depăşesc 400 de grade Celsius, sonda NASA Messenger a descoperit în unele cratere de la polii planetei, ferite permanent de lumina astrului, urme ce par a fi de apă îngheţată…

Un jet galactic 4.1 (7)

Într-o galaxie vecină cu Calea Lactee, explozii impresionante au aruncat în spațiul înconjurător o cantitate de material echivalentă cu aproximativ masa a...

Un meteor fotografiat din spațiu 0 (0)

Un meteor fotografiat din spațiu

Fie că ați observat și chiar fotografiat sau nu „ploaia de meteori” cunoscuți sub denumirea de Perseide în sfârșitul de săptămână care tocmai a trecut, cu siguranță veți găsi fascinantă imaginea din acest material, care ilustrează traversarea atmosferei terestre de către o piatră cosmică.

Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.