Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

NASA nu va mai putea construi Telescopul Spațial James Webb 0...

Subcomitetul SUA pentru Comerț, Justiție și Știință a propus pentru NASA, în 2012 un buget de cheltuieli mai mic decât cel din 2008, care ar anula proiectul în valoare de 6,5 miliarde de dolari al agenției având ca scop lansarea pe orbita circumterestră a Telescopul Spațial James Webb (JWST).

START în expediția S&T #EclipsaIndonezia! 0 (0)

plecare-catalin-eclipsa-soare---stiinta-tehnica
În seara zilei de sâmbătă, 5 martie, Cătălin Beldea, ”vânătorul de eclipse” al Știință&Tehnică, pornește în marea aventură a anului 2016: eclipsa totală de...

Vine asteroidul! 0 (0)


Un asteroid, cu diametrul de 50 m, va trece, pe 15 februarie, amenințător de aproape de planeta noastră.

Sondele NASA GRAIL au realizat primul videoclip înfăţişând partea întunecată a...

În data de 19 ianuarie a.c., o cameră instalată la bordul sondei Ebb, una dintre cele două sonde gemene ce compun GRAIL, a realizat un scurt film, cu o durată de 30 de secunde ce ne arată partea întunecată a Lunii.

INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE CU DUMITRU PRUNARIU, singurul român care a zburat...

Vineri, 6 mai, începând cu ora 14.45, revista Știință & Tehnică i-a luat un interviu video în exclusivitate, live pe Adevărul Web TV, generalului Dumitru Prunariu, cosmonautul român care, în urmă cu 30 de ani, ajungea în spațiul cosmic.

Călătorie prin Univers 2.7 (3)

calatorie-univers-stiinta-tehnica-1
Vă invit să urcați alături de mine într-o navă spațială imaginară, care ne va purta prin Univers. Este o navă spațială cu totul specială, pentru...

Omul de zăpadă din spaţiu – imagini uimitoare transmise de nava...

După o călătorie ce a durat aproape patru ani, totalizând 2.8 miliarde de kilometri, nava spaţială a NASA, Dawn, a intrat pe orbita asteroidului Vesta şi a prelevat mai mult de cinci sute de fotografii ale acestuia. Primele prim-planuri ale gigantului asteroid ne înfăţişează o emisferă nordică plină de cratere, inclusiv o grupare de trei cratere, denumită „Omul de zăpadă” şi o emisferă sudică mai plană, dominată de un singur crater gigant.

Alex Conu, câștigător al concursului de astrofotografie Earth&Sky 2016 0 (0)

video
Cea de-a 7-a ediție a concursului de astrofotografie Earth&Sky a avut ca temă în 2016 subiectul „Dark Skies Importance” (Importanța Cerului Întunecat), care își...

NASA confirmă – A fost descoperită o posibilă planetă geamănă a...

Astronomii Institutului Științific Carnegie, din SUA, au descoperit, cu ajutorul telescopului Kepler, cea mai mică exoplanetă detectată vreodată în zona locuibilă dimprejurul unei stele similară cu Soarele.

Descoperirea a două noi super-Pământuri 4.8 (4)

Conceput pentru a explora cerul în căutarea exoplanetelor, TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) al NASA tocmai a obținut a descoperit a două...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.