Astronomie

Termenul „astronomie” provine din limba greacă, fiind o combinație între „astron” – stea, respectiv „nomos” – lege. E de evitat confuzia cu „astrologia” (o pseudoștiință din domeniul mistic, care prezice destinul oamenilor în funcție de traiectoriile unor corpuri cerești), deoarece astronomia este probabil cea mai complexă știință din istoria umanității, ocupându-se cu studiul complex al obiectelor din cosmos și al legilor mișcării lor (aștri, constelații, galaxii, planete, comete, radiații cosmice, etc.).

Astronomia se bazează pe dispozitive extrem de complexe: telescoape puternice, detectoare performante și calculatoare foarte avansate, pentru calcule matematice care iau în considerare foarte multe date. „Mecanica cerească” a pornit de la descrierile matematice ale mișcării corpurilor din sistemul solar și interacțiunea lor sub acțiunea gravitației, acum lucrurile evoluând spectaculos – astronomii sunt capabili acum să simuleze formarea galaxiilor sau explozia unei stele formând o supernovă.

În astronomie se utilizează foarte multe ramuri specializate: astrometria (studiază poziția și distanța obiectelor din cosmos), astrofizica, cosmologia (studiază originile și evoluția Universului), astronomia galactică și extragalactică, astronomia stelară (studiază formarea și evoluția stelelor), planetologia sau astrobiologia (studiază evoluția sistemelor biologice în Univers). De asemenea, în cadrul astronomiei s-au dezvoltat ramuri noi, precum arheoastronomia, astrochimia, astrosociobiologia sau astrofilozofia.

Vezi în continuare toate materialele din categoria
Astronomie

ASTROFEST 2017: sărbătorește cu S&T Ziua Astronomiei și pe Dumitru Prunariu...

VEZI AICI ASTROFEST 2017 by S&T ÎN IMAGINI Știință & Tehnică te invită la festivalul de explorare spațială și astronomie ASTROFEST 2017, care are loc în...

Urmărește Eclipsa de Soare în direct! 0 (0)

Very Large Telescope, Chile
Fiți cu ochii pe Soare astăzi, de la ora 23:39, ora României. Urmăriți aici transmisia live de la Observatorul Cerro Tololo din...

O săptămână senzațională din viața Căii Lactee (VIDEO) 0 (0)

O săptămână senzațională din viața Căii Lactee (VIDEO)

Incredibilul videoclip de mai jos a este format din imagini filmate, timp de o săptămână, de pe cel mai înalt munte al Spaniei, Teide - 3,718 m, și surprinde Calea Lactee în toată splendoarea ei.

Cometa Hurtley 2 dezvăluie secretul apariției apei pe Terra 0 (0)

Cometa Hurtley 2 dezvăluie secretul apariției apei pe Terra

Noi dovezi care susțin că o parte importantă a apei de pe Pământ provine din spațiul cosmic tind să se adune odată cu fotografiile cometei Hartley 2 realizate de naveta EPOXI a celor de la NASA. Până în prezent, oamenii de știință prezumau că apa s-a acumulat pe Terra în urma impactului meteoriților și cometelor cu planeta noastră la numai 8 milioane de ani după formarea acesteia.

Juice, Athena sau NGO? ESA alege misiunea spaţială de un miliard...

Juice, Athena sau NGO? ESA alege misiunea spaţială de un miliard de euro

Zilele viitoare comitetul ESA SSAC (Comitetul de Consiliere în Ştiinţe Spaţiale) va decide care misiune spaţială programată pentru începutul deceniului următor va primi finanţarea de un miliard de euro.

O exoplanetă recent descoperită pare să se dezintegreze 0 (0)

O exoplanetă recent descoperită pare să se dezintegreze

Cercetători de la MIT, de la NASA și ai diferitelor institute științifice din lume au descoperit la o distanță de circa 1.500 de ani-lumină de Pământ ceea ce pare a fi o planetă care se evaporă sub influența radiației dezintegratoare a stelei care o guvernează.

NASA nu va mai putea construi Telescopul Spațial James Webb 0...

NASA nu va mai putea construi Telescopul Spațial James Webb

Subcomitetul SUA pentru Comerț, Justiție și Știință a propus pentru NASA, în 2012 un buget de cheltuieli mai mic decât cel din 2008, care ar anula proiectul în valoare de 6,5 miliarde de dolari al agenției având ca scop lansarea pe orbita circumterestră a Telescopul Spațial James Webb (JWST).

A doua Lună a Pământului 0 (0)

A doua Lună a Pământului

O nouă teorie indică existenţa în trecutul îndepărtat a unui al doilea satelit natural al Pământului, care ar fi intrat în coliziune cu Luna. Aceasta ar putea explica aspectul atât de diferit al feţei nevăzute a Lunii comparativ cu cea vizibilă nouă.

Hiperactivitatea Soareului a curățat gunoiul spațial dimprejurul Pământului 0 (0)

Hiperactivitatea Soareului a curățat gunoiul spațial dimprejurul Pământului

Se pare că activitatea sporită a Soarelui din ultimii ani a îndepărtat o parte din resturile sateliților care pluteau în derivă captive pe orbita joasă a Pământului, făcând această regiune mai sigură, temporar, pentru alți sateliți și pentru astronauți.

Eclipsa totală de soare 2016: expediția S&T în Indonezia 0 (0)

eclipsa-soare-2016-indonezia---stiinta-tehnica-0
JURNAL DE EXPEDIȚIE S&T 9 martie 2016 SUCCES S&T! Eclipsa totală de Soare din Indonezia surprinsă de astrofotograful S&T Cătălin Beldea! VEZI AICI FOTOGRAFIILE! 8 martie 2016 Oamenii de pe...
Știință & Tehnică
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.