0
(0)

Zilele viitoare comitetul ESA SSAC (Comitetul de Consiliere în Ştiinţe Spaţiale) va decide care misiune spaţială programată pentru începutul deceniului următor va primi finanţarea de un miliard de euro.

 

Trei misiuni spaţiale se află în acest moment în competiţia devenită din ce în ce mai strânsă după retragerea americanilor din proiectele comune cu ESA: Juice – o misiune către Jupiter şi  trei dintre cei patru sateliţi galileeni ai săi; Athena – proiectul celui mare telescop cu raze X construit vreodată; NGO – o tripletă de sonde spaţiale capabile să detecteze undele gravitaţionale.

Juice (Jupiter Icy Moons Explorer) – proiectul constă într-un satelit de aproape cinci tone, dotat cu instrumente științifice, care va fi trimis spre Jupiter, pentru analizarea, în special cu privire la potenţialul locuibil, a unui număr de trei sateliţi ai săi: Callisto, Europa şi în cele din urmă Ganymede, cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar şi singurul care are un câmp magnetic propriu. Totodată, Juice ar fi prima misiune care ajunge pe orbita unui satelit gheţos.

\"(w540)

Telescopul în raze X Athena – ar fi cel mai mare telescop cu raze X construit vreodată, având o distanţă focală de 12 m. Potrivit prof. Richard Willingale, de la Universitatea Leicester, un telescop mai mare de-atât nici nu ar fi încăput într-o rachetă Ariane 5, fiind de fapt un telescop 2 în 1. Principalele sale obiective sunt găurile negre din miezul galaxiilor.

\"(w540)

NGO (New Gravitation wave Observatory) – a fost cunoscut iniţial sub numele de proiectul Lisa. Este compus din trei sateliţi, aflaţi la o distanţa de un milion de kilometri unul de altul, ce vor forma un interferometru de mare precizie, care să detecteze cu ajutorul laserului undele gravitaţionale, pentru studierea găurilor negre super-masive.

\"(w540)

 

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here