SPAȚIU

Oamenii de știință studiază legătura dintre evenimentele cosmice și  mersul piețelor de acțiuni.

Recent Telescopul Spaţial Hubble al NASA a descoperit o nebuloasă strălucind în nuanţe de albastru, verde şi roşu  - culorile provin de la gazele emanate: hidrogen, oxigen şi azot.

În acest week-end, mai precis la începutul său, în noaptea de vineri spre sâmbătă, vom asista la o ploaie a stelelor căzătoare numite Perseide, unul dintre cele mai aşteptate evenimente astronomice ale fiecărui an. Perseidele provin din resturi ale Cometei Swift-Tuttle. Sperăm ca lumina Lunii pline să nu împiedice admirarea lor.

O echipă formată din fizicieni de elită a căror cercetare este axată pe radiația cosmică de fond (CMB) - lumina emisă atunci când Universul avea doar 400.000 de ani vechime - afirmă că perspectiva noastră asupra Universului timpuriu ar putea conține o semnătură cronologică precedentă Big Bang-ului. Această descoperire ar putea explica de ce percepem timpul deplasându-se în linie dreaptă, de la ieri la mâine.

La câteva luni de zile după defectarea vehiculului marțian Spirit, „geamănul” său încă funcțional Opportunity se apropie de marginea unui crater de mari dimensiuni, unde probabil își va desfășura ultima serie de explorări.

În ultimele câteva zile s-au înregistrat pe Soare trei explozii (erupții de masă coronală) care i-au determinat pe cercetătorii guvernului SUA să atenționeze utilizatorii sateliților și ai echipamentelor electrice și de telecomunicații privitor la eventuale întreruperi de funcționare ale acestora în următoarea perioadă.

Steaua centrală a nebuloasei planetare în formă de clepsidră nu mai are mult de „trăit”. Lipsită de combustibil, nebuloasa planetară MyCn18, cunoscută şi sub numele de Nebuloasa Clepsidră se află într-o ultimă, dar spectaculoasă fază.

Noi simulări efectuate arată că înclinația Axei Pământului ar fi fost destul de stabilă şi fără existenţa unui satelit natural de mari dimensiuni. Luna stabilizează înclinaţia axei planetei noastre, făcându-i astfel climatul capabil să susţină forme avansate de viață. Totuşi, se pare că viaţa pe Terra s-ar fi dezvoltat oricum, cu ajutorul planetei Jupiter şi al altor factori externi.

Astrofizicienii au descoperit, cu ajutorul navei spațiale PAMELA, că în magnetosfera Pământului se manifestă un flux de antiprotoni, rezultați în urma interacțiunilor nucleare dintre radiațiile cosmice (particule încărcate energetic, precum protoni, electroni și nuclee de heliu) și atmosfera terestră, antiprotoni care se acumulează în câmpul geomagnetic la altitudini de câteva sute de kilometri.

Noi imagini prelevate de pe munţii planetei Marte ar putea constitui ce mai bună dovadă a prezenţei unor ape curgătoare, element esenţial pentru sustenabilitatea vieţii, pe Planeta Roşie. Seria de fotografii efectuate de sonda de recunoaştere a NASA pe Marte arată numeroase lungi şiroaie de câţiva metri lăţime.