1
(1)

Imaginile care ilustrează acest material au fost obținute pe 27 ianuarie 2010 de către sonda spațială Mars Reconnaissance Orbiter și reprezintă suprafața planetei Marte fotografiată de la o altitudine puțin mai mare de 300 de kilometri (culorile au fost adăugate ulterior).

 

Privind cu atenție, în afară de nisip, de creste, de crevase și de dune, în fotografiile NASA se mai pot distinge și niște mici pete negre „răsfirate”, mai ales în porțiunea însorită, asemănătoare cu niște păianjeni aliniați care par să… facă plajă.

Michael Benson/NASA/JPL/University of Arizona/Kinetikon Pictures

Formațiunile cu pricina au fost detectate inițial în 1998 și, susțin specialiștii, nu seamănă cu nimic din ce avem pe Pământ. Prin urmare, nici până astăzi aceștia nu le-au identificat natura, dar știu că apar și dispar. În fiecare primăvară marțiană, „păianjenii” se fac văzuți din seninin, în 70% din cazuri, în aceleași locații ca și în anul precedent. Apar deodată, uneori peste noate. Odată cu iarna, dispar.

Michael Benson/NASA/JPL/University of Arizona/Kinetikon Pictures

Pe măsură ce Soarele devine mai fierbinte pe suprafața marțiană, formațiunile par să devină mai spinoase, iar ele se află pe ridicături și nu pe porțiunile plate de nipip. Ce ar putea fi? Teorii despre acest lucru au fost oferite de cercetători de la U.S. Geological Survey, din Ungaria și de la Agenția Spațială Europeană.

Michael Benson/NASA/JPL/University of Arizona/Kinetikon Pictures

Versiunea cea mai agreată este cea potrivit căreia, sub incidența razelor fierbinți ale Soarelui, un  strat subteran de CO2 înghețat  începe deodată să se evapore prin crăpături de la suprafața solului, în jeturi care poartă cu ele pietriș și gheață pe care le împroașcă în aerul marțian, asemenea unor gheizere. Prin urmare, urmele asemănătoare cu picioarele unui păianjen din imaginile cu suprafața lui Marte pot fi nisip negru bazaltic împrăștiat împrejurul „furnalelor”și alte materiale de subsol.

Artist rendering by Ron Miller/JPL/Arizona State University

Sau, susține un grup de savanți unguri, „păianjenii” pot fi colonii de microorganisme marțiene fotosintetice, încălzite de Soare și care chiar stau „la plajă”. Momentan, nu se știe nimic sigur, dar cercetători observă aceste petice de circa zece ani și, probabil, în mai puțin decât încă atât timp, se vor lămuri cu privire la natura lor.

Sursa

Foto

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 1 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 1

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here