Cea de-a șaptea linie a sa este acum completă, după ce elementele cu numerele atomice 113, 115, 117 și 118 au fost adăugate în tabelul periodic.

 

Noile elemente au fost introduse după ce Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) a investigat studiile științifice publicate de echipe de cercetători din SUA, Japonia și Rusia. Comitetul de verificare a decis că cercetările în cauză „au îndeplinit criteriile pentru a fi considerate descoperiri”, acest lucru însemnând că oamenii de știință le-au putut crea în laborator, fie și numai temporar.

Cele patru nou-venite se numără printre cele mai grele elemente din tabelul periodic și nu se știe că ar exista în afara condițiilor de laborator. Sunt foarte instabile – doar pentru a le formula, cercetătorii a trebui să izbească între ele nuclee atomice mai ușoare derivate din nuclee mai grele. Noile elemente au existat preț de mai puțin de o secundă înainte să se descompună în alte elemente.

Abia în 2011 au mai fost adăugate în tabelul periodic alte două elemente, tot metale supergrele – flerovium (elementul 114) și livermorium (elementul 116).  Celor noi li s-au dat denumiri temporare: ununtrium (Uut, elementul 113), ununpentium (Uup, elementul 115), ununseptium (Uus, elementul 117) și ununoctium (Uuo, elementul 118). În lunile următoate, echipele care au descoperit aceste elemente vor propune nume noi pentru ele. Între acestea, se pare că elementul 113, descoperit de chimiștii japonezi, va deveni primul element denumit în Asia. Tabelul periodic al elementelor a fost creat în 1869 și încă mai trebuie descoperite și poziționate în el elementele supergrele aflate dincolo de elementul 119, care nu a fost încă identificat.

Upgrade