Dintotdeauna oamenii s-au îmbrăcat. Într-o primă accepțiune, textilele s-au folosit pentru a ne acoperi, a ne feri de frig sau de ploi. Tot din totdeauna hainele au trebuit sa ne placă – și s-au adaptat la stiluri vestimentare diferite, din ce in ce mai moderne și mai sofisticate.

Astăzi utilizăm textilele nu numai să ne îmbrăcăm sau să ne decorăm căminul, ci utilizăm produsele acestei industrii în agricultură – agrotextile, în construcții – geotextile, în componența autovehicolelor, ca echipamente de protecție cu diferite destinații, ba chiar și pentru parașute și parapante.

Nu în ultimul rând, tot mai mult utilizăm textilele în medicină, de la ață chirurgicală, plase gastroenterologice, halate chirurgicale, câmpuri operatorii și până la proteze vasculare țesute sau tricotate, toate fiind produse ale industriei textile și de confecții și ale cercetării și inovării. Toate acestea se denumesc pe scurt textile tehnice.

Astfel, de la un domeniu tradițional, industria textilă și de confecții a evoluat permanent, s-a adaptat în mod continuu, s-a redescoperit și și-a redefinit identitatea, iar în secolul XXI vorbim deja despre textile multifuncționale și textile inteligente.

Ce sunt textilele multifuncţionale?

Noi cei care trăim în societatea modernă de astăzi nu ne mai putem imagina viaţa fără o haină care să ne ofere beneficii suplimentare: să fie și confortabilă, și ușoară, și ușor de curăţat și întreţinut, să nu se ude sau să se păteze, să se potrivească foarte bine măsurilor personale și – bineînţeles – să arate bine, să ne placă.

Cu alte cuvinte, să îmbine armonios utilul și funcţionalul cu plăcutul. Un astfel de produs este un produs multifuncţional. Cum s-a putut ajunge la o aşa specializare? Desigur doar prin cercetare și inovare, prin multă muncă și prin îmbinarea multor domenii de expertiză.

Cercetarea ştiinţifică textilă din România

De mai bine de 60 de ani, existăm noi, cei din Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie din Bucureşti. O denumire lungă, în acord cu rigorile Ministerului Educaţiei Naţionale, sub coordonarea căruia ne desfăşurăm activitatea. Mai scurt I.N.C.D.T.P.

Cu ce ne ocupăm? I.N.C.D.T.P. este în prezent un centru de excelenţă în activitatea de cercetare – dezvoltare – inovare pentru domeniile textile – confecţii, pielărie – încălţăminte – bunuri de consum din cauciuc. Ne-am propus să vă povestim și să vă arătăm câteva dintre realizările noastre pentru sectorul textile-confecţii. Vom reveni într-o altă ediţie cu cel al pielăriei și cauciucului.

Activitatea de cercetare ştiinţifică a I.N.C.D.T.P. se află într-o continuă evoluţie, fiind un proces dinamic și flexibil, corelat cu cerinţele industriei pe plan național și cu obiectivele de dezvoltare pe plan european.

Îmbinăm cu succes tradiţia şi experienţa în cercetare cu noutatea celor mai performante tehnologii (director general Carmen Ghițuleasa)

Dintre multiplele direcţii de cercetare ale I.N.C.D.T.P. evidenţiem:

  • Produse multifuncţionalizate: produse textile cu caracteristici antibacteriene și antimicrobiene, obţinute prin tratare cu ioni de argint și oxid de titan, textile pentru protecţie împotriva radiaţiilor UV, compozite textile termoizolante pentru mulcire și întreţinerea culturilor agricole;
  • Echipamente de protecţie realizate din materiale textile și piele pentru medii cu diferite grade de risc, cum ar fi temperaturi extreme, şocuri mecanice, agenţi chimici, sau folosite în misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice;
  • Creşterea calităţii vieţii și a sănătăţii omului prin realizare de articole medicale biocompatibile și biodegradabile, proteze vasculare, aţă chirurgicală, halate chirugicale, bandaje elastice, plase pentru hernii și eventrații, plase textile colagenate, dispozitive medicale pe bază de colagen pentru leziuni deschise. Institutul deţine spaţii de cercetare și transfer tehnologic unicat, dotate și echipate conform normelor de bună practică în producţie – GMP;
  • Design și antropometrie, prin realizarea de confecţii și încălţăminte personalizată, pentru diverse categorii de utilizatori, cataloage de tendinţe în modă și colecţii de serie scurtă. Identificând necesitatea actualizării standardelor antropometrice din România, institutul a achiziţionat singura cabină de scanare 3D de înaltă rezoluţie din România și a elaborat standarde de mărimi antropometrice pentru diferite categorii de vârstă, în scopul corelării dimensiunilor corpului cu cele ale confecţiilor;
  • Protecţia mediului înconjurător prin elaborarea de tehnologii ecologice, de tratare a apelor reziduale și prin realizarea de filtre ţesute pentru lichide, pentru gaze, pentru solide;
  • Domenii speciale: prin proiectarea și realizarea de sisteme și echipamente pentru apărarea naţională și prin proiectarea computerizată de paraşute și parapante performante.

Institutul deţine, de asemenea, expertiză și infrastructură performantă pentru testarea și investigarea produselor textile; în laboratoarele de analiză și încercări se efectuează analize fizico-mecanice, fizico-chimice și ecotoxicologice pentru textile și confectii și colaborăm cu tot mai multe companii româneşti.

Perspective

Viitorul aparţine produselor inteligente. Copiii și nepoţii nostri îşi vor încărca telefoanele mobile cu ajutorul hainelor, vor purta îmbrăcăminte având senzori integraţi pentru a monitoriza permanent parametrii fiziologici, jachete cu reglarea temperaturii, astfel încât să răcorească la cald și să încălzească la rece, iar exemplele pot continua.

Şi ce să mai spunem despre textilele invizibile? Credem că v-am stârnit interesul pentru această fascinantă lume a textilelor! Vom reveni și cu alte informaţii în masură să completeze portretul acestui domeniu incitant și provocator!

 

PERFORMER ÎN 
TEXTILE

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile 
și Pielărie, INCDTP București
Domeniul textil a evoluat foarte mult în ultimii ani. De la fuiorul bunicii și războiul de țesut manual care realiza cergi maramureșene și covoare oltenești (produse care ne-au marcat copilăria și care încă ne atrag prin simplitate și frumos), de la ia tradițională și costumele populare pe care sătenii le mai poartă la sărbatori, produsele textile s-au adaptat continuu la cerințele și evoluția societății și au ajuns astăzi să fie aproape omniprezente.

Credeți ca exagerăm? Nicidecum. Vă prezentăm un institut dinamic, cu realizări în cercetarea științifică românească.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București a fost înființat în anul 1996 prin fuziunea Institutului de Cercetări Textile cu Institutul de Cercetări Pielărie-Încălțăminte. I.N.C.D.T.P. dezvoltă activități de cercetare-dezvoltare cu caracter fundamental și aplicativ, microproducție de serie mică și scurtă, consultanță și asistență tehnică, dar și servicii (investigare și testare de laborator, managementul calității, certificare și inspecție, editare și publicare de documentații de specialitate (printre care revista: „Industria Textilă”).

Laboratoarele de investigare din I.N.C.D.T.P. sunt acreditate RENAR și efectuează analize și încercări, pentru produse textile, confecții, piele și încălțăminte, în scopul prevenirii concurenței neloiale, asigurării competitivității produselor solicitate pe piața internă și externă, în condițiile dezvoltării și creșterii exigențelor acestora.

Certificarea produselor constituie un element important în circulația produselor pe piața globală, I.N.C.D.T.P. având infrastructura consolidată în acest domeniu prin Organismele de Certificare Produse Textile și din Piele, Organismele de Inspecție pentru Textile și Piele, oferind servicii în acest domeniu.

Upgrade