Un miliard de ani până la sfârşitul lumii

2000 – 2015

Opt ani din această perioadă am fost funcţionar UNESCO – şi m-am condus având în bandulieră cele 8 obiective fundamentale pentru dezvoltarea durabilă a societăţii umane lansate în septembrie 2001 la Summit-ul Mileniului, în prezenţa reprezentanţilor la vârf a 197 de ţări, şefi de state şi guverne. Le înşir, menţionez că le-am considerat întotdeauna ca o ţesătură perfectă de idei sociale care, pe nesimţite, au acompaniat mersul lumii. Iată-le:

  • Reducerea sărăciei severe;
  • Acces universal la educaţia primară;
  • Promovarea egalităţii între sexe şi afirmarea femeilor;
  • Reducerea mortalităţii infantile;
  • Îmbunătăţirea sănătăţii materne;
  • Combaterea HIV / SIDA, a malariei şi altor boli transmisibile grave;
  • Asigurarea sustenabilităţii mediului;
  • Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare.

Nu intenţionez să analizez aceste obiective în detaliu, subliniez doar ceea ce a declarat recent la CNN fostul Preşedinte al SUA, William Clinton, într-o emisiune „Global Political Square” a lui Fareed Zacharia: „430 de milioane de oameni au părăsit sărăcia abjectă în ultimul deceniu”; şi eu adaug că malaria şi SIDA au fost drastic reduse în Africa şi în Asia de Sud-Est, graţie muncii slujitorilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar şi datorită implicării unor brave ONG-uri, între care merită o menţiune specială Fundaţia „Melinda şi Bill Gates”, probabil cei mai de stânga capitalişti tereştri.

2015 – 2030

Dar, la sfârşitul lunii septembrie 2015, cele 193 de ţări membre ale ONU au înălţat ştacheta: pentru următoarele trei cincinale, obiectivele dezvoltării durabile ale civilizaţiei Sapiens sapiens vor fi 17! Personal, simt că este de datoria mea să mă lupt pentru ele, chiar dacă ştiu că plantez arbori la umbra cărora nu voi adăsta. Sau poate tocmai de aceea…

Lista acestor obiective, în continuare, o consider parte a Constituţiei Lumii – şi chiar aş sugera Profesorului Sorin Câmpeanu, ocupantul fotoliului lui Spiru Haret, să dispună ca toate bibliotecile-mediateci ale tuturor şcolilor României să fie dotate cu acest document-manifest, esenţial pentru transformarea micilor români în cetăţeni responsabili ai Satului Planetar:

  1. Eradicarea sărăciei
  2. Eradicarea foametei, securitatea alimentară şi agricultură sustenabilă
  3. Securitate medicală pentru cetăţenii de toate vârstele
  4. Educaţie de calitate de-a lungul întregii vieţi pentru fiecare fiinţă umană
  5. Egalitate între sexe, dezvoltarea rolului familiei şi al femeilor în societate
  6. Management eficient al apei şi sisteme sanitare generalizate
  7. Energie ieftină pentru toţi
  8. Promovarea şi susţinerea creşterii economice sustenabile şi locuri de muncă pentru toţi cetăţenii lumii
  9. Dezvoltarea infrastructurii rezistente, industrializare sustenabilă şi încurajarea inovaţiei
  10. Reducerea inegalităţii dintre ţări
  11. Oraşe şi localităţi sigure, rezistente, sustenabile
  12. Consumerism sustenabil şi transparent
  13. Acţiuni urgente pentru combaterea schimbărilor climatice şi a efectelor lor
  14. Păstrarea curăţeniei oceanelor şi mărilor ca resurse de dezvoltare sustenabilă
  15. Prezervarea ecosistemelor terestre, a pădurilor, combaterea deşertificării, oprirea degradării solurilor şi a pierderii biodiversităţii
  16. Promovarea măsurilor sociale paşnice şi de dezvoltare durabilă prin construirea de instituţii la toate nivelurile
  17. Revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă

Oameni buni, acesta este setul de legi fundamentale pentru bunul mers al Omenirii, au votat pentru el 193 de ţări, între care SUA, China, Rusia, India, ţările UE, la „botez” au bătut palma, metaforic, Xi Jinping, Barack Obama, Vladimir Putin, neobositul papă vagabond Francisc „s-a nimerit” a fi de faţă la sesiunea ONU după ce câţiva ani îi afurisise din amvonul Bisericii Catolice pe prea-lacomii planetei – aşa că, iată-ne în faţa unui alt moment important al Civilizaţiei Omului, poate la fel de important ca acel an de graţie 1989, când „We, The People”, milioane de oameni ai planetei, am dărâmat Zidul Berlinului şi am ridicat capacul întunericului de pe Lagărul Socialist, declanşând acea superbă apoteoză care va rămâne în Istorie drept Ascensiunea Omului Simplu.

Ceea ce nu înseamnă că, printr-un magic click, planeta a şi început să funcţioneze ca un mecanism elveţian, nici vorbă. Invazia popoarelor Orientului Apropiat şi ale Africii continuă, în urma nesăbuitelor provocări ale Occidentului. Al doilea pericol: armatele hatmanului Putin încă ţin Crimeea şi Doneţk-ul sub călcâi. Al treilea: prin Africa au reapărut sălbatecii (Boko Haram şi alţi sateliţi ai Al Qaida), terorişti fără un crez anume, doar consumând gloanţele şi obuzele rămase din arsenalele lui Kadhafi.

Iar UE – şi aici se află, după părerea mea, slăbiciunea maximă a civilizaţiei Occidentului – pare incapabilă să se scuture din încremenirea birocratică în care se află, în ciuda faptului că între frontierele ei îşi duc vieţile aproape 700 de milioane de Sapiens-i duşi la şcoală de secole, civilizaţi, creativi. Iar China, India, Brazilia încă nu se amestecă în forţă în ceea ce ar trebui să fie adevăratul Parlament al Pământului. Mă opresc aici.

 

Mă întorc aşadar la munca de Colibri-Sisif a micului colectiv al revistei. Ne-am propus, cum am mai arătat în paginile revistei, trei ţeluri, trei albii prin care să curgem făcându-ne datoria, „partea noastră”:

  • Înfiinţarea, în fiecare oraş românesc, chiar în fiecare şcoală, a unui Club de Ştiinţă pe care să-l administreze un „Domn Trandafir” al instituţiei, sediul fiind în biblioteca-mediatecă a şcolii, legată digital direct cu revista noastră şi site-urile universităţilor, ale institutelor de cercetări, ale tribunelor de educaţie din ţară şi de pe Glob.
  • Transformarea clădirii lăsată moştenire României de savantul Henri Coandă în ceea ce marele patriot şi-a dorit: o Casă a Gândirii Româneşti, un Club de Ştiinţă şi Tehnică al Capitalei, loc de show-uri de ştiinţă şi punct de contact între iubitorii acestei felii de cultură şi mai marii Academiei Române, ai Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, ai universităţilor.
  • Să-l găsim pe Omul de Neanderthal (adică să găsim fosile ale sale pe teritoriul României), acţiune în care S&T este implicată alături de Universitatea „Valahia” din Târgovişte.

Felicitându-mi colegii pentru abnegaţia cu care s-au dăruit „evanghelizării întru ştiinţă”, am să închei pledoaria mea pentru bunul mers al lumii cu un omagiu pe care îl voi aduce unor colaboratori ai revistei, oameni care, în timp, şi-au adus din plin obolul la civilizarea tehnologică a societăţii.

A plecat dintre noi marele inventator Dorel Cernomazu, autor a peste 130 brevete de invenţii, unul dintre inginerii care au făcut din universitatea suceveană „Ştefan cel Mare” –alături de legendarul profesor Adrian Graur – o adevărată unitate de elită a învăţământului superior românesc.

Tot la sfârşit de vară ne-a părăsit marele profesor Vitalie Belousov, politehnistul cu origine basarabeană care-şi obliga studenţii facultăţilor ieşene ca, la absolvire, să fi depus, fiecare dintre ei, o cerere pentru un brevet de invenţie; industria României îi datorează mult Profesorului Belousov, căci mii de absolvenţi au plecat în fabricile ţării cu adevărat ştiutori de carte şi, amănunt important, antrenaţi să inoveze, să inventeze, să îmbunătăţească sisteme, oriunde se aflau.

Mario Sorin Vasilescu, plecat şi el de la noi a fost în revista noastră „yoghinul de serviciu” în anii ’80, adică într-o perioadă când, datorită „mişcării transcedentalilor”, chiar era riscant să te vâri în subiecte şi teme pe care camarila Elenei Ceauşescu nu le înţelegea, de care se temea şi, în consecinţă, le pedepsea. Cu larga înţelegere a redactorului-şef de atunci, inginerul automatist Ion Eremia Albescu, l-am adus pe Mario la revistă, asanele lui, frumos explicate, au intrat în cultura şi în sănătatea multora dintre noi.

Ion Puiu Stoicescu a fost un excelent regizor la Televiziunea Română şi îi aduc omagiu pentru că ani mulţi am colaborat perfect la emisiunile „Ştiinţă şi Imaginaţie” şi „Universul Cunoaşterii”, momente TV cu public larg, la care prietenul meu găsea totdeauna soluţii simple pentru ca show-ul din platou să pătrundă în minţile şi inimile telespectatorilor.

 

A, şi să nu uit! De ce titlul pe care l-am pus? Din cauza scriitorilor ruşi Arkadii şi Boris Strugaţki, care au scris un micro-roman intitulat astfel, o istorioară nostimă cu un matematician care stabilise prin calcule savante că atât mai avem de trăit. Am publicat romanul în „Almanahul Anticipaţia” în excelenta traducere a lui Valeian Stoicescu, dar sunt dubitativ în privinţa duratei de viaţă a lui Homo sapiens, ba chiar îmi permit să-i contrazic pe autori: avem mult mai multe milenii de trăit, ba chiar, de ce nu, Eternitatea, în care atomii din constituţia noastră se vor transforma, cumva, în biţii vagabonzi prin toate Universurile posibile.