Având în vedere amploarea pe care a luat-o zvonul cu privire la presupusa apocalipsă mayașă, mai mulți cercetători de prestigiu de la cele mai cunoscute centre universitare sau chiar de la NASA au ținut să liniștească populația, negând eventualitatea unui asemenea eveniment. Lor li se alătură de azi și Vaticanul.

 

Reverendul Jose Funes, astronomul oficial al Vaticanului – da, Vaticanul are un astronom oficial – și-a exprimat părerea cu privire la așa zisa apocalipsă și la zvonurile lansate în ultimii ani. Din punctul său de vedere, astfel de teorii nici măcar nu trebuie luate în discuție. ”Chiar și posibilititatea, absurdă de altfel, a producerii unui eveniment de asemenea amploare nu ar trebui să îi neliniștească pe creștini”, a adăugat Funes, ”mai ales că toți creștinii știu că moartea nu are niciodată ultimul cuvânt”.

Conform unor interpretări eronate a calendarului mayaș, sfârșitul vieții, așa cum o știm azi, va veni pe 21 decembrie 2012. Toți specialiștii în cultura și civilizația mayașă susțin că nu există absolut nicio referire de acest gen în calendarul maya, mai degrabă fiind vorba de sfârșitul unui ciclu temporal și atâta tot.