Pe 20 martie, începând cu ora 9, Microsoft România organizează „AI Day”, un eveniment dedicat impactului inteligenței artificiale și aplicabilității acesteia în mediul de afaceri și în societate.
Evenimentul, care va avea loc la Willbrook Platinum Business & Convention Center, va prezenta unele dintre cele mai inovatoare proiecte bazate pe inteligența artificială: Store of the Future, următoarea generație de retail și marketing în cloud, și Breath Base, o platformă care utilizează algoritmi avansați de machine learning pentru a diagnostica mult mai rapid și simplu bolile pulmonare, inclusiv cancerul!
Magazinul Viitorului – Store of the Future
Store of the Future este o soluție unică, dezvoltată de compania poloneză Synerise cu ajutorul Microsoft Azure, care îmbunătățește experiența clienților, folosind inteligența artificială pentru a analiza datele statistice la nivelul fiecărui client, și pentru a spori vânzările și îmbunătăți experiența acestora.
Diagnostic dintr-o suflare – Breath Base
Datele privind respirația pacienților supuși examinării cu dispozitivul eNose, stocate într-o bază de date online, sunt conectate la Breath Base, o platformă bazată pe inteligența artificială, pentru a evalua în timp real cel mai probabil diagnostic. Platforma permite colaborarea dintre medici și cercetători în personalizarea tratamentului pacienților.
Evenimentul AI Day este parte a viziunii Microsoft prin care compania își propune să convingă publicul asupra aplicabilității inteligenței artificale la nivel național, ajutând la creșterea sectorului tehnologic și având totodată o contribuție valoroasă la nivel social.
Conform sondajului Eurostat din 2018, doar 10,3% dintre întreprinderile românești se folosesc în activitatea lor de cloud computing. Mai mult, indicele economiei și societății digitale (DESI), calculat anul trecut, situează România pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene.
DESI are drept scop măsurarea progreselor realizate de statele membre ale UE în direcția unei economii și a unei societăți digitale.
Agenda completă a evenimentului precum și formularul de înscriere sunt disponibile aici.