Cercetătorii de la MIT au pus la punct o metodă eficientă, cu ajutorul căreia se pot vizualiza cu uşurinţă defectele interne ale structurilor realizate din materiale compozite.
Materialele compozite sunt din ce în ce mai utilizate în diferite industrii, cum ar fi cea aerospaţială, deoarece prezintă calităţi mecanice deosebite. Un exemplu de material compozit utilizat pe scară largă este fabricat din fibre de carbon armate cu răşini epoxidice, care are un raport dintre rezistenţa mecanică şi densitate mult mai bun decât al clasicului duraluminiu, utilizat pe scară largă în industria aerospaţială. Dar avantajele evidente ale materialelor compozite sunt dublate de un mare dezavantaj: nu există o metodă rapidă pentru a putea identifica defectele apărute pe parcursul procesului tehnologic de fabricaţie.
La această problemă au încercat, şi au reuşit, să răspundă cercetătorii de la MIT. Ei s-au folosit de o cameră de termoviziune, care vizualizează radiaţiile infraroşii, şi de nanotuburi din carbon. Aceste nanotuburi din carbon sunt bune conducătoare de electricitate. Metoda pusă la punct de către cercetătorii americani este următoarea: au încorporat nanotuburi din carbon în materialul compozit pe parcursul procesului de fabricaţie. Apoi, după ce piesa respectivă a fost finalizată, au supus-o unei diferenţe de potenţial electric, ceea ce duce la încălzirea ei. Acolo unde există defecte structurale apare o amprentă termică specifică, amprentă care poate fi vizualizată uşor cu ajutorul camerei de termoviziune.
Metoda încălzirii reperelor fabricate din materiale compozite este folosită şi în prezent, numai că tehnica actuală implică folosirea unei surse externe de căldură. Din păcate, această tehnică este mare consumatoare de energie electrică şi de timp, implicând şi condiţii foarte stricte pentru examinare.
Metoda propusă de cercetătorii de la MIT, deşi este extrem de simplă şi eficientă, are la rândul ei un mare dezavantaj: nu există până în prezent, soluţii tehnologice pentru a fabrica nanotuburi de carbon pe scară industrială. Probabil că într-un viitor nu prea îndepărtat vor apărea asemenea tehnologii, deoarece nanotuburile din carbon, pe lângă calităţile electrice deosebite, prezintă o rezistenţă mecanică de circa o sută de ori mai mare decât a oţelului, ceea ce ar conduce la realizarea de materiale compozite mult mai rezistente decât cele folosite în prezent.
