Recent Telescopul Spaţial Hubble al NASA a descoperit o nebuloasă strălucind în nuanţe de albastru, verde şi roşu – culorile provin de la gazele emanate: hidrogen, oxigen şi azot.
Obiectul astronomic descoperit, denumit, datorită aspectului său, Nebuloasa \”Colier\”, reprezintă o nebuloasă planetară, formată din rămăşiţele strălucitoare ale unei stele asemănătoare Soarelui. Este compusă dintr-un inel luminos, de 12.000 de miliarde de mile diametru, punctat de noduri gazoase strălucitoare, cu aspectul unor diamante dintr-un colier.
Nebuloasa este localizată la o distanţă de 15.000 de ani lumină de Terra, în constelaţia Sagitta. A fost formată de orbitarea a două stele apropiate şi are, pe lângă denumirea de colier şi pe cea ştiinţifică de PNG054.2-03.4.
În urmă cu 10.000 de ani, una dintre stele s-a dilatat până la punctul în care aproape a înglobat-o pe cealaltă. Aceasta din urmă a continuat să orbiteze înăuntrul celei mari, accelerând astfel mişcarea de rotaţie a nou-formatului corp ceresc gigant. Ca urmare a acestei accelerări, o parte din învelişul gazos al stelei s-a extins în spaţiu. Datorită forţei centrifuge, cea mai mare parte a gazului a fost eliminată de-a lungul ecuatorului stelei, producând astfel un \”inel\”. \”Diamantele\” sunt de fapt acumulari de gaze din cadrul acestuia.
Cele două stele sunt atât de apropiate încât apar ca un singur punct luminos în centrul nebuloasei. Se învârt atât de tare una în jurul celeilalte, încât îşi finalizează orbita în mai puţin de o zi.
Sursa foto: NASA