Lumea naturală numără aproximativ 8.7 milioane diferite specii, potrivit unei noi estimări efectuate – cea mai precisă de până acum, potrivit specialiştilor. Totuşi, cele mai multe dintre ele nu au fost identificate, iar catalogarea lor ar putea dura mai mult de 1.000 de ani.
Până la identificarea și studierea în amănunt a tuturor speciilor existente, multe dintre ele s-ar putea să dispară.
Cea mai mare parte dintre cele 8.7 milioane de specii este constituită din animale, fungi, plante, organisme unicelulare (regnul protista), alge şi unele microorganisme. Sunt excluse din cercetare bacteriile şi unele tipuri de microorganisme.
Speciile de animale sunt în număr de 7.77 milioane, fungii de 0.61 milioane, plantele de 0.3 milioane, regnul protista de 0.04 milioane, algele de 0.03 milioane.
Realizarea statisticii a fost bazată pe sistemul taxonomic, dezvoltat de biologul suedez Carl Linnaeus, în 1758 – sunt analizate relaţiile dintre specii şi apoi dintre grupurile din care fac parte.
Grupurile de specii înrudite aparţin aceluiaşi gen, apoi sunt împărţite în familii, ordine, clase, subregnuri ori încrengături şi apoi în regnuri (de exemplu, regnul animal sau regnul vegetal). Cu cât urci mai mult în această ierarhie, cu atât mai puţine noi descoperiri sunt probabile – spre pildă, descoperirea unei noi specii este mult mai probabilă decât descoperirea unei întregi clase de specii ori a unui regn.
Cercetătorii au cuantificat relaţia dintre descoperirea de noi specii şi cea de noi grupuri mai mari şi au folosit rezultatul la estimarea numărului total de specii. În acest sens, Sina Adl, cercetător, declară că: „am observat că folosind numărul grupurilor taxonomice mai mari, putem estima numărul de specii.” Aşa a rezultat numărul de 8.7 milioane specii, cu o abatere de +/- un milion.
Practic, acest rezultat indică faptul că numai 14% dintre specii au fost identificate până în prezent. Astfel, identificarea restului de 86% ar dura peste 1.000 de ani, deşi se speră că noile tehnici, cum ar fi analiza ADN ar accelera acest proces.
Sursa