Unii dintre cititorii noști ar putea fi lezați de faptul că transformăm în știre de popularizare a științei subiectul unui videoclip care se vrea doar un viral și un mijloc de promovare pentru o peliculă cinematografică, dar ni se pare un „sacrilegiu” mai grav să fi descoperit această „găselniță” a regizorului Ridley Scott și să nu o diseminăm decât să v-o împărtășim, poate, un pic forțat.
Ridley Scott, regizorul filmului „Alien”, a creat un nou produs cinematografic științifico-fantastic intitulat „Promotheus”, care va apărea pe ecrane în data de 8 iunie 2012. Studiourile Fox susțin promovarea filmului printr-o campanie virală ce are în centru un videoclip impresionant și un pic înspăimântător de tip publicitar pentru „David – cea mai nouă generație de android de la fictiva Corporație Weyland„.
Videoclipul-reclamă ni-l prezintă pe David, interpretat de Michael Fassbender, în postura unui robot umanoid care îndeplinește aproape complet toate funcțiile și competențele unei persoane. În filmul „Prometheus”, androidul David are rolul de majordom și îngrijitor pe o navă spațială aflată în centrul acțiunii.
Se pare că pelicula cu pricina va conține unele elemente tipice seriei „Alien”, iar firul său epic urmărește echipajul navei spațiale Prometheus care, aflat în căutarea originilor umanității, ajunge să descopere o civilizație extraterestră avansată. Chiar dacă atât filmul în sine, cât și „advertorialul” de promovare nu reprezintă altceva decât rezultatele unei imaginații foarte creative, noi, cei mai entuziaști cu privire la posibilitățile tehnologice ale viitorului, suntem de părere că ele ar putea anticipa, măcar parțial, unele evenimente ulterioare.