În încercarea de a descuraja pirații din mările internationale care obișnuiesc să atace vasele comerciale, companiile japoneze MTI, din Grupul NYK, și Yokoi, un fabricant de furtunuri anti-incendiu, au dezvoltat Cortina Anti-Piraterie.
Sistemul constă din două elemente, primul pulverizează apă din ajutaje, sau duze, de mare capacitate de-a lungul părților laterale ale vasului formând un fel de cascadă care îi împiedică pe pirați să abordeze vasul vizat, totodată umplându-le acestora ambarcațiunea cu apă dacă se apropie prea mult, iar al doilea element îl reprezintă furtunurile care se zbat violent și imprevizibil, asemenea unor șerpi decapitați, cu rolul de a-i intimida pe pirați de la distanță.
Ajutajele de mare capacitate au fost construite astfel încât să funcționeze eficient cu pomple de apă de la bordul micilor ambarcațiuni, care sunt în mod special vulnerabile la atacurile piraților. Aceste duze pulverizează destulă apă încât să anuleze posibilitatea escaladării unei scări pe laterala unui vas, menținând o rată de evacuare a două tone de apă pe oră, cu o presiune de 0,2 MPa (mega-pascali). De asemenea, mișcarea haotică și evident puternică (forță de impact de 700 N) a furtunurilor descurajează initiativa piraților de a se cățăra la bordul unui vas dotat cu un astfel de sistem.
Furtunul a fost certificat pentru perfornamnțe ignifuge și antistatice. De asemenea, deteriorarea vopselei părții exterioare a vasului este și ea prevenită prin folosirea unei prelate, iar sistemul a fost confirmat că poate opera continuu vreme de două săptămâni. Cortina Anti-Piraterie este virtual finalizată, așa că MTI și Yokoi plănuiesc să o probeze pe mare, urmând de asemenea să aducă unele îmbunătățiri pentru versiunea de uz comercial.
Sursa