0
(0)

Helicoprion, prădător oceanic ale cărui fosile datează de circa 310 de milioane de ani, poate fi considerat, fără doar și poate, una dintre cele mai bizare creaturi care au populat vreodată apele Terrei. Atât de bizară încât specialiștii nu și-a putut da seama cum arăta în realitate decât recent.

 

Dat fiind faptul că Helicoprion era un pește cartilaginos, doar dinții acestuia s-au păstrat de-a lungul timpului. De fapt, acesta a și fost aspectul care i-a intrigat pe paleontologi încă de la descoperirea primelor rămășițel ale animalului, în primii ani ai secolului al XX-lea. Și asta pentru că nu există nicio altă vietate care să prezinte o asemenea structură a cavității bucale. Practic, Helicoprion avea dinții așezați în forma unui cuțit circular, dezvoltând unii noi în fiecare an, asemenea rechinilor, dar fără a îi elimina.

Recent, o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Iado, echipă condusă de Leif Tapanila, a reușit, folosind datele obținute cu ajutorul unui tomograf, precum și în urma a numeroase simulări computerizate, să afle secretele acestui prădător preistoric. „Singura posibilitate viabilă prin care structura dentară unică a animalului ar fi putut fi funcțională este aceea în care mandibula lui Helicoprion s-ar fi curbat sub ea însăși, asemenea unei curele de dinți. Este exact opusul celorlalte reprezentări care îl arătau pe Helicoprion cu mandibula atârnându-i în afară”, afirmă paleontologul american.

\"(w540)

Diverse reprezentări ale lui Helicoprion, realizate de paleoartiști, până la descoperirea lui Leif Tapanila

Atunci când animalul își ataca prada, mandibula sa nu numai că oferea o priză puternică asupra victimei, dar o și împingea pe aceasta spre gâtul prădătorului. Faptul că extrem de puțin fosile de Helicoprion prezintă urme de daune asupra dinților sugerează că acesta își alegea în special prăzi cu țesut moale, asemenea caracatițelor.

O altă descoperire importantă a oamenilor de știință de la Universitatea de Stat din Idaho este aceea că, în ciuda concepției generale, Helicoprion nu a fost un strămoș primitiv al rechinilor ci făcea parte din altă familie de pești cartilaginoși, Chimera.

\"(w540)

Helicoprion a apărut acum circa 310 milioane de ani, în Carbonifer, și în ciuda dimensiunilor sale uriașe (cca. 7 metri lungime și aprox. 500 de kilograme greutate – fiind cel mai mare prădător din acele vremuri), a supraviețuit Marii Extincții din Permian, de acum 251 de milioane de ani. Se estimează că bizarul monstru marin a dispărut în Triassic, acum aproape 220 de milioane de ani.

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here