0
(0)

Depăşind imaginaţia producătorilor de filme de la Hollywood, cercetătorul Frédéric Pont, de la Universitatea din Exeter, Regatul Unit, a realizat o serie de imagini înfăţişând apusuri extraterestre de soare. Una dintre aceste fotografii ne arată ce am putea vedea dacă am gravita la 10.000 km deasupra exoplanetei HD 209458b.

 

Exoplaneta HD 209458b, numită şi Osiris, se află la o distanţă de 150 de ani lumină de Terra şi este un gigant gazos ce gravitează foarte aproape de steaua sa. De aceea, temperaturile înregistrate la suprafaţa sa ating nu mai puţin de 1.000 grade Celsius.

Folosind date prelevate de la spectograful STIS al Telescopului Spaţial Hubble, domnul Pont a putut simula modul în care se vede la orizontul planetei, soarele său.

Pe măsură ce soarele planetei apune, acesta pare să se transforme din alb în albastru, efect dat de sodiul din atmosferă, care absoarbe lumina portocaliu-roşiatică emisă de stea.

Spre deosebire de imaginea înfăţişând apusul pe HD 189733b, planeta soră a lui Osiris, care seamănă izbitor cu amurgul terestu, aceasta este mai puţin pământeană, soarele având, pe lângă nuanţa de albastru şi un aspect mult mărit, Osiris fiind mult mai aproape de el.

\"(w540)

Sursa

Cât de util a fost acest articol pentru tine?

Dă click pe o steluță să votezi!

Medie 0 / 5. Câte voturi s-au strâns din 1 ianuarie 2024: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat acest articol folositor ...

Urmărește-ne pe Social Media!

Ne pare rău că acest articol nu a fost util pentru tine!

Ajută-ne să ne îmbunătățim!

Ne poți spune cum ne putem îmbunătăți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here