Cernobîl: Câini mutanți care sfidează radiațiile – mit sau realitate științifică?

Pe 26 aprilie 1986, o explozie devastatoare la reactorul nuclear de la Cernobîl din nordul Ucrainei sovietice de atunci, a eliberat un nor masiv de radiații în atmosferă. Patruzeci de ani mai târziu, fosta zonă de excludere, la fel de vastă ca Parcul Național Yosemite, este încă interzisă oamenilor. Dar, departe de tăcere și pustietate, o gamă surprinzătoare de animale sălbatice prosperă acolo, începând cu mii de câini vagabonzi – descendenți ai animalelor de companie abandonate în timpul evacuării rapide. Această populație canină se află acum în centrul unei investigații științifice fascinante: cum le-au modificat deceniile de expunere la radioactivitate ADN-ul? Au dezvoltat acești câini mutații genetice pentru a se adapta la acest mediu extrem? Sau este toate acestea mai mult mit decât știință? Revenim la o întrebare care fascinează biologii și geneticienii, la intersecția dintre catastrofa ecologică și evoluția naturală.

În urma dezastrului nuclear, o vastă zonă de excluziune a fost demarcată în jurul centralei electrice de la Cernobîl. Mii de animale domestice au fost abandonate și, fără intervenție umană, au format o populație sălbatică. Astăzi, acești câini vagabonzi, adesea robuști și numeroși, trăiesc liberi în acest teritoriu puternic iradiat. Pentru cercetători, aceasta este o oportunitate unică de a studia impactul radiațiilor asupra genomului animalelor. Au dobândit acestea mutații care le permit să supraviețuiască într-un mediu atât de ostil? Aceasta este ceea ce oamenii de știință americani și-au propus să exploreze în 2023, analizând ADN-ul a peste 300 de câini vagabonzi din zonă. Rezultatele au fost prezentate în Science Advances.

Radiații și mutații: o legătură naturală? Ideea că radiațiile pot accelera evoluția nu este o ipoteză nouă. În agronomie, de exemplu, iradierea țintită a semințelor a fost utilizată timp de decenii pentru a induce mutații benefice, promovând culturi mai rezistente la schimbările climatice. În zona de excludere, studiile anterioare asupra altor specii au arătat efecte surprinzătoare: în 2016, cercetătorii au descoperit că broaștele orientale de copac, în mod normal verzi, deveniseră predominant negre. Se crede că această pigmentare crescută este legată de o mutație a melaninei, un pigment care ar putea ajuta la neutralizarea radiațiilor. Acest lucru sugerează că și câinii ar fi putut suferi adaptări genetice similare. Echipa de cercetători a comparat genomurile câinilor care trăiesc în imediata vecinătate a centralei electrice cu cele ale câinilor din orașul Cernobîl, situat la aproximativ 16 kilometri distanță. Au descoperit diferențe genetice distincte, sugerând potențial mutații adaptive legate de radiații. Co-autoarea Elaine Ostrander, expertă în genomică canină, rezumă provocarea: „Au dobândit mutații care le permit să trăiască și să se reproducă cu succes în această regiune?” Mutațiile, dacă există, ar putea reprezenta o formă de evoluție accelerată, un mecanism natural prin care viața se adaptează la condiții extreme. Interpretarea acestor rezultate rămâne dificilă. Alți factori, cum ar fi consangvinitatea din cauza izolării geografice, pot explica, de asemenea, aceste diferențe genetice.

Mai mult, un studiu mai recent, publicat în revista PLOS One în 2025 de o altă echipă de cercetători, a stins complet entuziasmul. Acest al doilea studiu, realizat de oameni de știință de la Universitatea din Carolina de Nord și Columbia, a examinat cromozomii, genomul și chiar nucleotidele câinilor. Concluzia lor a fost clară: nu au fost detectate mutații specifice legate de radiații. După compararea cu câini din alte părți ale Europei, au descoperit că populația canină de la Cernobîl nu era semnificativ diferită genetic. Matthew Breen, autorul principal, explică: „Chiar dacă această populație este la mai mult de 30 de generații distanță de cea prezentă la momentul dezastrului, am fi detectat mutații dacă acestea ar fi conferit un avantaj de supraviețuire. Cu toate acestea, nu am găsit nicio dovadă în acest sens.” »

În ciuda acestor rezultate contradictorii, zona Cernobîl rămâne un domeniu unic de studiu, permițându-ne să observăm impactul pe termen lung al radiațiilor asupra faunei sălbatice. Prin compararea ADN-ului animalelor care trăiesc în această zonă cu cel al animalelor din zone necontaminate, oamenii de știință pot înțelege mai bine mecanismele de adaptare sau limitele efectelor radiațiilor. Pe lângă câini, se studiază și alte specii: bacterii, păsări, amfibieni etc. Unele prezintă adaptări genetice interesante, dar datele rămân fragmentare și supuse dezbaterii.

Întrebarea dacă câinii vagabonzi de la Cernobîl au suferit mutații pentru a se adapta la radioactivitate este departe de a fi rezolvată. Cercetările inițiale evidențiază diferențe genetice, dar studiile mai aprofundate nu au confirmat încă că aceste diferențe sunt un rezultat direct al radiațiilor. Ceea ce este cert este că zona de excludere, în ciuda trecutului său tragic, oferă o fereastră excepțională asupra evoluției naturale în fața unui mediu extrem. Și că câinii de la Cernobîl, departe de a fi simpli supraviețuitori, au devenit simboluri vii ale unei lumi în care viața continuă, uneori împotriva tuturor obstacolelor.

Știință&Tehnică

Revista “Ştiinţă şi Tehnică“, cea mai cunoscută şi longevivă publicaţie de popularizare a ştiintelor din România